Se spune că e bine să ai prieteni, să ieși în oraș, să împărtăși emoții și tot așa. Când ești sunat/ă și ți se propune ieșirea în oraș, tot e bine și frumos!

E plăcut să fii sunat! Situația nu e problemă până în momentul în care tu deja suni și ești mereu refuzată. Înțelegi odată, că nu poate merge cu tine; înțelegi a doua oară. Că na, se întâmplă să nu fie totul așa cum vrei și că fiecare e cu problemele lui. Dar deja când ești refuzat mai mereu, începi să îți pui întrebarea: de ce ești refuzată mereu, din moment ce tu ieși mereu cu ea în oraș la o plimbare, la un film or într/un local.

Înțelegi că oamenii sunt pe interese, nu că ar avea opinii bune despre tine. Și deja în mod conștient – nici nu le mai acorzi atenție. Dar nici când nu le mai scrii, sunt întrebată „de ce nu scrii?” Chiar am rămas șocată/surprinsă. Dar chiar așa! De ce nu scriu?

La întrebarea de ce nu scriu, întrebam eu: „dar tu de ce nu scrii?”, iar răspunsul a fost mereu același, parcă s-au înțeles: păi tu mereu ești cea care scrie?

Păi bine, oameni buni!, voi așteptați numai eu să vă scriu? Voi nu știți a scrie? Chiar și dacă vă refuz invitațiile în oraș, oare de ce vă refuz?

Nu vă scriu pentru că aștept  și mie să mi se scrie și să fiu întrebată ce mai fac. Așa e politicos. E bine să fie o comunicare reciprocă, nu doar cândai nevoie.

Iar replica că eu așa avea „mai mult timp liber” e ruptă din context. De unde știi că eu am timp liber? În funcție de ce criterii am timp liber?

Eu am ocupații mereu. Valabil și în cazul altor persoane. Sunt oameni, că până la urmă, toți suntem oameni, care avem de lucru, avem ocupații. Și dacă nu ți-am răspuns la telefon înseamnă că sunt ocupată cu ceva. Dacă ți-am respins apelul de două ori, la fel, asta înseamnă că sunt ocupată cu ceva. Și nu e obligatoriu să mă suni treia oară.

Ajungem să nu mai ai încredere în oameni pentru că nu există vreun respect. Ne sunăm doar când avem nevoie unii de alții, or ca o persoană anume să-ți țină companie la o plimbare prin oraș or altceva.

Sfaturile insistente ale prietenilor

Da, sfaturile sunt bune. Dar sfaturile sunt bune doar atunci când le ceri și nu ți se bagă pe gât o idee pentru că așa vrea X, Y or Z.

Plus la asta, oamenii îți dau sfaturi când nu e cazul. Or nu sunt valabile pentru tine. Mai ales dacă explici de ce nu vrei să faci așa. Dar nu, oamenii țin să insiste că ar ști ce e mai bine pentru tine. Nu contează că modul tău de gândire e unul logic, reieșind din contextul tău, dar…

Oamenii tind să se calmeze abia atunci când tu ridici vocea și argumentezi încă odată că tu știi ce ai de făcut. Și odată ce ai argumentat decizia ta, indiferent cum sună dintr-o parte, e bine să ne acceptăm așa cum suntem.

Tot am fost sfătuită să plec peste hotare. Cică acolo e bine de trăit, iar eu nu am copii și stau la gazdă, locul meu e în Europa, să fac bani de casă în Moldova și să fiu fericită.

Dar de unde știți voi că eu aș fi nefericită aici, în Moldova, stând în chirie? Iar faptul că eu nu am copii și pot să îmi permit să plec peste hotare… în genere. E rupt din context. Faptul că nu am copii, asta nu înseamnă că nu aș dori să am copii.

Iar înainte de a-mi spune să plec peste hotare, pleacă tu și dă exemplu! După, să îmi zici că ești acolo fericită! Chiar așa tare vă încurc eu aici în Moldova? Mă întrețineți voi și eu nu știu? Dacă argumentele mele de a rămâne în țară, la chirie și fără copii, îți par absurde, acceptă-mă așa cum sunt. Eu doar nu insist ce să faci tu cu viața ta! Mai ale că viața ta nu e mai bună ca a mea.

 

Dar ca să terminăm totul pe o notă pozitivă, tot ce vreau să zic e faptul că eu mai degrabă am fost ajutată de oameni străini, decât de așa zișii prieteni. Mi s-a zis odată că așa eu îmi aleg prietenii. Și ăsta ar fi motivul pentru care am surprize neplăcute de la ei. Da, văd și eu că am gafat. Iată așa ajungi să nu mai ai încredere în prieteni.

 

Distribuie articolul:
Cuvinte cheie: