Tom Parker a primit o veste bună de ziua lui, „tumoarea s-a micșorat”.  Cântărețul de la The Wanted a mărturisit anul trecut că are cancer în stadiu terminal. Artistul luptă în continuare cu această boală, iar de ziua lui  când a împlinit vârsta de 33 de ani, rezultatele analizelor au arătat că tumoarea de la creier s-a micșorat. Însă, din păcate este încă inoperabilă.


„Ultimile două zile au fost pline de îngrijorare, dar sunt bucuros să anunț că rezultatele investigațiilor de ieri arată o stare stabilă. Ba chiar cu o mică diminuare a tumorii. Nici nu pot explica cât de recunoscător sunt că am primit asemenea vești. Am avut o zi grozavă”, a scris Tom Parker pe pagina sa de Instagram.

Parker este tată a doi copii și se mândrește cu soția care îl susține în toate. Artistul  vrea să facă un documentar despre boala sa și despre cancerul în stadiu terminal. Acesta a spus că este vorba despre un „proces emoțional” pe care vrea să-l transmită artistic.


„Acum aproape un an, viața mea s-a întors cu susul în jos din cauza acestui diagnostic. Sunt determinat să lupt cu boala și cu situația teribilă în care se află cercetarea privind găsirea unui tratament pentru glioblastoma”, a povestit Parker.

Vezi aici postarea publicată de ziua lui:

 

Посмотреть эту публикацию в Instagram

 

Публикация от Tom Parker (@tomparkerofficial)



Citește și:
https://www.profm.ro/stiri/ce-se-intampla-cu-tom-parker-la-sase-luni-de-cand-a-fost-diagnosticat-cu-o-tumora-pe-creier-inoperabila-116441

Foto: instagram/TomParker
Sursa: profm.ro 

Distribuie articolul: