2020 cu siguranță nu se numără printre cei mai ușori ani, cu toate acestea, specialiștii ne asigură că avem ce învăța din evenimentele pe care ni le-a adus acest an. Nu este de ignorat nici curiozitatea oamenilor despre ce-i așteaptă în 2021, despre toate aceste detalii și nu doar, am discutat în cel mai recent Live Instagram, împreună cu astrologul Cristina Oxentii. 

2020, anul declanșării maturizării umane

La finele lui 2019 astrologul Cristina Oxentii făcea pronosticul pentru 2020. Pe atunci nu toți au atras atenția la prezicerile specialistei, acum însă, la finele lui 2020, ne putem ușor da seama despre cât adevăr conțineau acestea.

„Dacă ar fi să analizăm în retrospectivă, am vorbit la finele lui 2019 despre faptul că 2020 va fi un an transformator. Un an cu o energetică foarte greoaie. Chiar la începutul lui 2020, odată cu fenomenele care au avut loc în Australia, cutremurele, activarea vulcanilor s-a declanșat un lanț al schimbării, care a culminat cu apariția COVID-19 și toate consecințele pe care le-a adus pandemia.

Acest an a fost unul static, dar unul marcant care ne-a adus 6 eclipse la număr, iar un an cu 6 eclipse nu poate fi un an ușor. De asemenea, înainte de 2020 am vorbit despre faptul că agențiile de turism vor avea foarte mult de suferit, va avea loc un colaps economic, pe care îl vom resimți în următorii ani, nu în 2020. Toate aceste evenimente produc un fel de șoc în întreaga omenire care are scopul de genera o maturizare a societății.

Cu siguranță 2020 a fost un moment de criză, un an critic. Dar, să nu uităm că schimbările se produc doar atunci când sunt crize. În 2020 s-a dorit o maturizare a societății, iar acest proces încă continuă”, povestește Cristina Oxentii.

Ce ai de învățat din 2020?

De asemenea, astrologul ne asigură că toate evenimentele care s-au întâmplat în 2020 au avut rostul de a-i aduce o lecție omenirii.

„Lecția pe care trebuie să o învățăm din anul 2020 este în primul rând introspecția. Universul ne-a pus pe noi în situația de a medita, de a fi în interiorul nostru. Asta s-a obținut, toată lumea a stat acasă și s-a pus pe gânduri. Toată lumea a început să aibă alte activități decât cele care le-a avut. S-a dorit o maturizare. Individuală și la nivel de grup. Acest proces de introspecție prin care trebuie să treacă omenirea nu s-a încheiat încă, iar oamenii  continuă să mediteze și să analizeze tot ce s-a întâmplat, în viața fiecăruia. Va avea loc și o reevaluare a valorilor”, spune Cristina.

La ce să te aștepți în 2021?

O întrebare care se naște din multă curiozitate, în speranța că 2021 va fi ceva mai bun decât 2020. Și se pare că așa va fi! Astrologul ne asigură că în pofida faptului că 2021 ne aduce periodic unele momente mai dificile, în linii generale acest an va fi mult mai bun decât 2020.

„2021 va fi un an diferit decât ceea ce a fost în 2020. Spre deosebire de 2020, care a fost un an static, 2021 va fi unul dinamic, vom fi axați pe stihiile din aer pentru că Saturn și Jupiter fac ingresia în semnul Vărsătorului, scăpăm de greutatea lui Pluto și al Capricornului. Dacă 2020 a fost an rece, sumbru, plutonian, 2021 aduce mai mult optimism, mai multă speranță. Totuși, vom avea parte și de etape intermediare care ne vor produce disconfort.

Dacă 2020 a fost însoțit de 6 eclipse, 2021 va avea 4 eclipse. Pe 26 mai avem eclipsă totală de lună în Săgetător, pe 10 iunie avem eclipsă de soare în Gemeni, pe 19 noiembrie avem eclipsă de lună în Taur și pe 4 decembrie va fi eclipsă totală de soare în Săgetător. Practic avem eclipse în semne de aer, foc și pământ.  Un coridor al eclipselor vara și unul iarna.

Pășim spre epoca vărsătorului, o etapă foarte importantă a progresului, a deschiderii, a noului. Este foarte bine dacă ne von deschide acestor lucruri, am putea spune că este perioada oamenilor care sunt flexibili și iubesc schimbările. Pentru ceilalți va fi mai greu, dar le recomand să încerce să depună efort ca să schimbe ceva.

Chiar aerul când este static, nu este bun. 

Este anul celor din stihia aerului. Vorbim despre Gemeni, Balanțe și Vărsători în primul rând vor avea de câștigat pentru că, până la urmă Saturn și Jupiter vin în semnul lor și le fac trigonuri, semne frumoase pe harta natală, posibilități, creșteri. Aceste informații sunt valabile ca niște particularitățile generale, dar evident sunt și lucruri individuale.

2021 va fi un an al informației. Lumea va fi mai selectă la informație, va căuta în primul rând informație calitativă. Tendința va fi să filtreze și să se debaraseze de tot ce nu este util. Vom fi axați pe tema tehnologiilor, tema aviației va spori foarte mult, a domeniilor neo. Vom vedea tot felul de nanotehnologii noi.

În 2021 vom lega relații de prietenie, de amiciție și vom face găști cu oameni care au aceleași valori. Planul individualist scade și vom fi mai mult axați pe activități de grup, pe oameni de echipă. Vom căuta oameni care au aceeași gândire”, zice Cristina Oxentii.

Dacă ți-am stârnit interesul și ești curioasă să afli mai multe despre prognoza astrologică pentru 2021 te încurajez să accesezi video de mai jos și să urmărești discuția Live cu specialista în astrologie, Cristina Oxentii.

 

Посмотреть эту публикацию в Instagram

 

Публикация от Revista EA.md (@revistaea)

Sursa foto & video: Facebook & Instagram 

Vezi și: Prognoza astrologică pentru fiecare zodie în anul Taurului de Metal – un an activ, dinamic și revoluționar