În prima săptămână de școală, elevii din capitală nu vor fi hrăniți la cantină. Ulterior, vor primi câteva produse alimentare la pachet. Cel puțin, asta a declarat reprezentantul Direcției municipale pentru siguranța alimentelor, Eugeniu Straistă, în cadrul ședinței Consiliului Municipal Chișinău.

„Sperăm timp de două săptămâni să revenim la alimentația normală a copiilor în instituție”, a adăugat acesta, citat de AGORA.

De asemenea, au fost prelevate 20 de probe de apă potabilă de la instituții de învățământ din suburbii. Rezultatul: patru probe sunt neconforme la indicii microbiologici. Analizele vor fi repetate după ce administrația instituțiilor respective va implementa măsurile recomandate.

Specialistul a mai spus că toate blocurile alimentare ale grădinițelor și școlilor au fost deja verificate, starea acestora fiind descrisă drept „satisfăcătoare”: „Sunt dotate suficient cu soluții dezinfectante, personalul e dotat cu echipament de protecție. Toate măsurile preventive sunt asigurate”.

Sursa: AGORA.md