Victoria Acălugăriței este o femeie poate puțin știută pentru publicul larg, dar bine cunoscută în raionul Cimișlia, acolo unde activează de ani buni în funcția de șefă a Casei Teritoriale de Asigurări Sociale. Cu ajutorul ei drepturile sociale ale mămicilor tinere, pensionarilor sau altor pături defavorizate sunt respectate, aceștia având parte și de o susținere morală în persoana ei. Cel mai presus poate, Victoria este un exemplu de curaj și dârzenie pentru cei trei copii ai săi, doi băieți și o fată, pe care, de la o vârstă fragedă, îi crește și educă de una singură. Prin ei schimbă Moldova.

Am aflat cu mândrie că fiica mea m-a recomandat în acest proiect. Cred că a motivat-o faptul că am fost întotdeauna și sper să rămân și pe viitor un model pentru ea. Prin tot ce fac ea vede un lucru bun atât pentru oamenii care mă înconjoară, dar și pentru mine, deoarece cresc împreună cu ei. Datorită fiicei mele fac multe lucruri pentru prima dată. Dacă nu era ea cred că nu deveneam acum trei ani studentă la Academia de Administrare Publică, deși aveam colege care erau de-o vârstă cu ea.

Mă străduiesc să schimb lumea în primul rând prin faptul că îmi fac munca cinstit și cu dedicație. Pun suflet în toate și încerc mereu să încurajez oamenii, Spre exemplu, atunci când se adresează o persoană pentru a stabili o pensie pentru invaliditate, dizabilitate, trebuie să fii un psiholog bun. Astăzi este bine, mâine însă, s-a îmbolnăvit: s-a schimbat modul de viață și unii chiar nu știu cum să trăiască și să fie în societate pe mai departe. Le explic faptul că nu s-a terminat totul cu acest diagnostic, poate drastic pe alocuri, le insuflu curajul de a căuta alte trepte, de a trece cu dârzenie peste nevoi și de a lupta pentru viață mai departe.

 

De 15 ani, pe când fiul mai mic nu avea nici patru ani împliniți, am divorțat. Poate îi părea cuiva că sunt foarte puternică și că voi reuși, asta pentru că eu mă străduiam să nu arăt, însă îmi era foarte frică pentru viitorul lor, raportat la salariul meu de funcționar public. Eram conștientă că, în special băieții, au nevoie și de un tată. Însă copiii meu au ochi foarte mari, iar eu, privindu-i cu câtă nădejde și speranță se uită ei la mine, nu am avut dreptul să fac niciun pas în urmă. Așa că m-am străduit să îi ofer în primul rând educație, toți au studii superioare aici sau în România.

Femeilor care trec prin momente dificile în viața de familie, violență domestică sau divorț poate, le pot spune să aibă curaj, să nu se teamă să facă un pas înainte, să încerce să crească, să încerce să facă ceea ce nu au mai făcut, chiar dacă este pentru prima dată. Orice vârstă am avea, nu trebuie să ratăm șansa care poate ni se oferă o dată în viață, s-ar putea să regretăm un pas pe care nu l-am făcut la timp.

 

Mă bucur să văd, în localitatea de unde vin că femei care poate au familii foarte bune, sunt bine, pe picioarele lor, dar fac și alte lucruri mari. O femeie se descurcă și rezolvă foarte multe probleme doar dacă vrea și are curajul să meargă înainte și să încerce să facă ceva. Stând și văicărându-ne, văzând totul doar în culori sumbre chiar nu rezolvi nimic! Până și în cele mai grele momente îmi spuneam că asta nu e cel mai rău.

Interviul face parte din campania „15 femei care schimbă Moldova”, lansată de Avon cu ocazia aniversării celor 15 ani de activitate.