Situația epidemiologică din întreaga lume a afectat puternic atât viața socială, cât și domeniul de comerț,  iar proprietarii magazinelor și-au direcționat activitatea în mediul. Cumpărăturile prin internet sunt rapide și comode, dar și riscurile în acest caz sunt mult mai mari. În acest context, Serviciul Tehnologia Informației și Securitate Cibernetică a identificat câteva măsuri de precauție ce trebuie luate în cazul achizițiilor pe Internet, scrie AGORA.md.

Riscul poate apărea în timpul cumpărăturilor pe paginile web, aplicații mobile sau desktop cu utilizarea portmoneului electronic, internet banking-ului sau celui mobil. Instrumentul principal folosit de infractorii cibernetici este – phishing-ul.

Pentru a vă proteja de phishing și alte tipuri de escrocherii cibernetice făcând cumpărături online trebuie să:

  1. Folosiți doar de dispozitivele personale. Pentru cumpărături online conectați-vă la internet banking sau mobile banking doar de pe calculatorul, tableta sau smartphone-ul personal. În mod obligatoriu acest lucru presupune setarea unei parole;
  2. Nu accesați link-urile din mesajele electronice primite de la entități necunoscute. Chiar dacă mesajul a fost primit de la o persoană sau organizație cunoscută, nu vă grăbiți să îndepliniți cerințele descrise în acestea. Este posibil ca infractorii cibernetici să obțină datele de acces ale acestora și să atenteze la bani.
  3. Protejați-vă împotriva virușilor. Un antivirus bun mereu are integrate module de protecție împotriva phishing-ului și a programelor malițioase;
  4. Este important să faceți cumpărături online doar de pe site-uri securizate, care sunt criptate cu protocolul SSL (Secure Sockets Layer). Acestea trebuie să înceapă cu “https://” în loc de “http://”, iar în bara de adresă să apară afișată imaginea unui lacăt închis;
  5. Mereu verificați câmpul de adrese ale browser-ului. Uneori puteți fi readresat către o pagină web de phishing chiar de pe site-ul oficial al unei organizații;
  6. Odată ce ați finalizat cumpărăturile și vă pregătiți pentru „Check out” (plata), este esențial să acordați atenție datelor cerute de magazinul respectiv. Așadar, nu oferiți mai multe informații personale decât este nevoie. În general, magazinele online nu cer CNP-ul, data nașterii sau alte informații pentru a efectua o tranzacție;
  7. Alegeți magazine și servicii online cunoscute. Analizați recenziile despre acestea oferite de alți utilizatori. Cel mai bine ar fi să consultați câteva site-uri cu recenzii independente;
  8. Utilizați sistemul de achitări sigure. Când sunteți readresat către pagina de plată, căutați logotipurile programelor „MasterCard SecureCode” sau „Verified by Visa”. Aceste programe, cu ajutorul tehnologiei 3D-Secure suplimentar vă protejează în timpul cumpărăturilor online;
  9. Nu comunicați nimănui codul PIN sau codul de securitate a cardului (CVV2 sau CVC2) – trei cifre din spatele cardului, lângă locul pentru semnătură. Chiar nici angajații băncii nu sunt în drept să vă solicite aceste informații. Dacă cineva încearcă să le afle, puteți fi sigur – sunt infractorii cibernetici.

De la începutul pandemiei de coronavirus specialiștii STISC au atenționat despre atacurile și înșelăciunile hoților informatici la nivel global, astfel atenționând publicul larg despre pericolul iminent de obținere a datelor confidențiale precum: date de acces pentru aplicații de tip bancar, aplicații de comerț electronic sau informații referitoare la carduri bancare.

Foto: Pexels.com