Esther Perel este un psihoterapeut belgian de origine poloneză-evreiască care a explorat tensiunea dintre nevoia de securitate și nevoia de libertate în relațiile umane. Perel a promovat conceptul de „inteligență erotică” în cartea ei „Mating in Captivity: Unlocking Erotic Intelligence”.

Esther Perel s-a remarcat și odată cu scandalul Clinton-Lewinski, atunci când jurnaliștii căutau să înțeleagă misterele unor povești de infidelitate în spațiul profesional.

1. Dragostea prosperă într-o atmosferă de apropiere, reciprocitate și egalitate. Căutăm să cunoaștem persoana iubită, să o ținem aproape, să micșorăm distanța dintre noi. Ne pasă de cei pe care îi iubim, ne facem griji pentru ei și ne simțim responsabili. Pentru unii, dragostea și dorința sunt inseparabile. Dar pentru mulți alții, intimitatea afectivă împiedică exprimarea erotică. Responsabilitatea și grija, care hrănesc iubirea, blochează deseori inconștientul care alimentează plăcerea erotică.

2. Vedem ceea ce vrem să vedem, ceea ce tolerăm să vedem, iar partenerul nostru face la fel. Anihilarea complexității celuilalt ne oferă o diferență suportabilă. Ne subapreciem partenerul, ignorând sau respingând părți esențiale atunci când acestea ne amenință ordinea prestabilită a cuplului. Ne reducem și pe noi înșine, lipsindu-ne de o mare parte din personalitatea noastră în numele iubirii.

3. Dragostea se sprijină pe doi stâlpi: cedarea și autonomia. Nevoia noastră de unitate există alături de nevoia de a face distincția dintre noi. Nu există una fără cealaltă. Dacă distanța este prea mare, nu poate exista o legătură. Dar prea multă contopire eradichează distincția dintre doi indivizi diferiți. Atunci, nu mai există nimic pe care să-l transcenzi, niciun pod pe care să pășești, nimeni de cealaltă parte pe care să-l vizitezi, nicio altă lume interioară în care să pătrunzi. Când oamenii se contopesc – când doi devin unul – legătura nu se mai poate stabili. Fiindcă nu mai ai cu cine s-o stabilești. Astfel, distincția este o precondiție pentru existența unei legături: acesta este paradoxul esențial al intimității și sexului.

4. Iubirea se bucură de faptul că știe totul despre tine; dorința necesită mister. Iubirii îi place să micșoreze distanța care există între mine și tine, în timp ce dorinței aceasta îi insuflă energie. Dacă intimitatea crește prin repetare și familiaritate, erotismul este estompat prin repetare. Acesta se dezvoltă puternic prin mister, noutate și neprevăzut. Dragostea se referă la a avea; dorința se referă la a vrea. Fiind o expresie de poftă puternică, dorința necesită amăgire continuă. Dorința e mai puțin preocupată de locurile cunoscute și mai mult pasionată de locurile încă necunoscute. Dar foarte des, pe măsură ce cuplurile se stabilesc în confortul iubirii, ele încetează să aprindă flacăra dorinței. Ele uită că focul are nevoie de aer.

5. Căsnicia, ni s-a spus că are de-a face cu devotamentul, siguranța, confortul și cu familia. Este o treabă serioasă, o întreprindere responsabilă și plină de semnificație; este tot ceea ce ne trebuie și tot ceea ce trebuie să facem. Joaca și tovarășii ei de joacă (riscul, seducția, indecența, încălcarea limitelor) sunt lăsate să-și poarte singure de grijă în exteriorul arhitecturii solide a căminelor noastre.

6. Relațiile moderne sunt cazane de năzuințe contradictorii: siguranță și emoție, de a fi cu picioarele pe pământ și de a pluti în aer, confortul oferit de dragoste și căldura pasiunii. Le vrem pe toate și le vrem alături de o singură persoană. Reconcilierea domesticului cu eroticul este un act delicat de echilibrare pe care, în cel mai bun caz, îl obținem cu intermitență.

7. Uneori, noi suntem cei care definim infidelitatea; alteori, ea ne definește pe noi. Putem fi tentați să vedem rolurile din triunghiul adulterin ca fiind deja stabilite: soțul trădat, trădătorul, amantul. Dar, în realitate, destui dintre noi ne găsim în mai multe posturi, iar perspectiva noastră cu privire la ce înseamnă asta se va schimba, așa cum ne schimbăm și noi în funcție de situație.

8. Dacă înșeli, motivul ar fi că ești o ființă egoistă, slabă, în care nu poți avea încredere. Dar dacă eu înșel, motivul este situația în care m-am aflat. Când vine vorba de noi înșine, ne concentrăm pe circumstanțele atenuante; pentru ceilalți, dăm vina pe caracter. Modurile în care definim infidelitatea sunt imposibil de despărțit de poveștile pe care ni le spunem și evoluează cu timpul.

9. În societatea noastră de consum, cheia este noutatea. Durata de viață a obiectelor este programată, astfel încât să ne provoace dorința de a le înlocui, iar cuplul nu face excepție de la aceste tendințe. Trăim într-o cultură care ne ademenește încontinuu cu promisiunea a ceva mai bun, mai nou, mai plin de viață. Prin urmare, nu divorțăm pentru că suntem nefericiți: divorțăm pentru că ne gândim că am putea fi mai fericiți decât în prezent.

10. Sunt vremuri dificile pentru cupluri. Erotismul nu este întotdeauna corect din punct de vedere politic. Marile daruri ale culturii occidentale contemporane – democrația, construirea consensului, egalitarismul, loialitatea și toleranța reciprocă – pot duce, atunci când sunt luate ad litteram în dormitor, la o viață sexuală foarte plictisitoare. Reechilibrarea rolurilor de gen reprezintă unul dintre cele mai mari progrese ale societăților moderne.

11. Partenerii noștri nu ne aparțin; îi avem doar cu împrumut, cu opțiunea de a reînnoi sau nu contractul. A ști că îi poți pierde nu trebuie să distrugă angajamentul, ci mai degrabă, să ceară un angajament activ și o implicare concentrată, pe care cuplurile pe termen lung de obicei le pierd. Când înțelegem că aceia pe care îi iubim ne vor scăpa tot timpul printre degete trebuie să renunțăm la automulțumire, în cel mai pozitiv sens cu putință.

Surse: wikipedia/paginadepsihologie.ro

Distribuie articolul: