Vaginul tău se poartă exemplar în timpul sexului sau îţi joacă feste? Unele vagine, să le zicem „neascultătoare”, se manifestă anapoda în timpul sexului: scot zgomote ciudate, nu se lubrifiază suficient şi nu vor sub nicio formă să… aibă orgasm.

Ca să fii satisfăcută în plan sexual e important să-ţi cunoşti vaginul în cel mai intim mod cu putinţă. Aşa că, îţi propun să renunţăm la pudoare şi să căutăm răspunsuri la întrebări care ne macină pe mai toate femeile…

Iată ce trebuie să ştii despre vaginul tău şi despre cum se comportă el în timpul sexului!

De ce scoate vaginul zgomote în timpul sexului?

Fenomenul este pe cât de jenant, pe atât de normal. Când începi partida de sex vaginul tău e strâns, iar pereţii se ating între ei, explică doctorul Scott G. Chudnoff. În momentul în care iubitul te penetrează, cavitatea vaginală se deschide, iar el împinge aer cu vârful penisului în interiorul vaginului. Astfel, aerul rămâne blocat după vârful penisului său. Când îl scoate cu totul, pereţii “se plesnesc” între ei, explică Chudnoff şi lovesc aerul captiv din vagin. Atunci se produce acel sunet neplăcut. În plus, dacă iubitul te penetrează foarte adânc, se va crea o presiune, iar aerul va încerca să iasă printre peretele vaginal şi penis. Iarăşi, vei auzi un zgomot deloc sexy în timpul sexului.

Află însă că acest zgomot este de fapt motiv de bucurie. El te anunţă că vaginul tău e pregătit pentru un orgasm. Eliminarea aerului este posibilă pentru că pereţii vaginului tău sunt încordaţi de plăcere şi au o bună elasticitate. Aceste două calităţi cresc şansele ca tu să te bucuri de orgasm vaginal.

Ce ar trebui să ştii dacă încerci totuşi să eviţi acest moment jenant? Schimbarea poziţiilor sexuale accentuează fenomenul, aşa că dacă te simţi super într-o poziţie, n-o schimba! Cu cât este mai des scos şi introdus penisul în vagin, cu atât vei creşte riscul de apariţie a zgomotelor vaginale.

Dacă faci mult sex îţi lărgeşti vaginul? Dar dacă faci sex cu un bărbat foarte dotat?

În ambele cazuri răspunsul este NU! Mitul despre lărgirea vaginală a apărut din bătrâni, din dorinţa de a tăia pe cât posibil elanul sexual al femeilor. De fapt, sexul frecvent îţi întăreşte musculatura vaginală. O viaţă sexuală activă te ajută să ai un vagin perfect sănătos. În pus, sexologii îţi recomandă să încerci exerciţiile Kegel, care îţi tonifiază muşchii vaginali şi măresc, astfel, plăcerea din timpul sexului.  Dă click aici şi descoperă cum să-ţi antrenezi vaginul ca la carte!

Ce se întâmplă cu vaginul tău dacă nu faci sex o perioadă mai lungă de timp?

În niciun caz nu devii din nou virgină… Unii sexologi spun că vaginul tău rămâne neschimbat, însă alţii notează câteva diferenţe. Vaginul este un tub muscular, care se dilată cât să acomodeze penisul atunci când eşti excitată, iar mai apoi revine la forma iniţială… S-ar putea ca acest răspuns fiziologic, de dilatare, să nu fie atât de rapid dacă, să zicem, faci pentru prima oară sex după un an de abstinenţă. Totuşi, în scurt timp vei fi în formă maximă.

Duşurile vaginale după sex te feresc de sarcină?

Răspunsul e NU… De fapt, apa înlesneşte drumul spermatozoizilor spre uter, aşa că duşurile vaginale ar fi o metodă pro sarcină! În plus, e important să ştii că spălăturile vaginale înlătură substanţele din vagin care te apără de infecţii, iar o tehnică stângace de spălare poate duce la rănirea cervixului (intrarea în uter), care este foarte sensibil.

De ce simţi uneori că ai vaginul prea mic în comparaţie cu penisul iubitului?

Potrivit Kamasutra, trebuie să  existe o potrivire fizică între tine şi iubitul tău. Este foarte posibil ca penisul său să fie prea mare, comparativ cu zona ta intimă. Dacă problema apare ocazional, atunci ţine de preludiu. În cazul în care nu eşti suficient de excitată, vaginul tău va rămâne pasiv. Prima penetrare este foarte importantă. Dacă simţi durere din lipsă de excitare, te încordezi instinctiv şi accentuezi disconfortul. De aici şi senzaţia că nu-i poţi acomoda penisul… Ce e de făcut? Simplu, nu începe actul sexual fără să fii excitată şi lubrifiată.

De ce nu te lubrifiezi uneori în timpul sexului?

În mod normal, atunci când te exciţi, pereţii vaginului tău transpiră, moment în care se petrece lubrifierea naturală. Lubrifierea este, mai întâi de toate, un răspuns psihologic! Dacă la nivel mental nu îţi doreşti să faci sex, degeaba te stimulează iubitul tău. Lubrifierea nu se va produce. Atunci când eşti relaxată, ai lângă tine un bărbat de care te simţi foarte atrasă şi ai mult chef de sex, lubrifierea se va petrece în 10, maxim 30 de secunde, spun specialiştii. Desigur, vorbim de cazurile în care femeia nu suferă de o disfuncţie sexuală.

Este indicat să foloseşti lubrifiant când ai probleme cu lubrifierea naturală?

Nu întotdeauna! De ce? Pentru că lubrifiantul nu are efect decât pe moment. Dacă nu eşti excitată şi simţi un disconfort în timpul sexului, lubrifiantul nu este decât o soluţie de moment. Când este el indicat? Atunci când tu şi iubitul tău vreţi să vă bucuraţi de o partidă mai lungă de sex. În acest caz, oricât de excitată ai fi, după un timp lubrifierea naturală poate păli în faţa oboselii.

Care sunt duşmanii nevăzuţi ai vaginului?

Ar trebui să ştii că vaginul tău nu-ţi va oferi satisfacţia dorită în timpul sexului dacă eşti stresată, consumi alcool, fumezi sau ai probleme emoţionale în relaţia de cuplu. Adesea ignorăm aceşti factori şi tragem concluzii pripite, când avem neplăceri cauzate de vagin în timpul sexului, cum ar fi că suferim de o disfuncţie sexuală.

 

Distribuie articolul: