Oficiali ai Națiunilor Unite au denunțat un proiect de lege din Irak care ar permite căsătoria minorilor încă de la vârsta de 9 ani. Reprezentanții ONU avertizează că acest lucru ar însemna răpirea copilăriei unor fete și băieți deja marcați de război.


Proiectul de lege potrivit căruia liderilor religioşi urmează să le fie acordat dreptul de a superviza certificate de căsătorie şi de a oficializa mariaje între copii a declanţat un şir de demonstraţii publice conduse de diverse asociaţii care militează pentru drepturile femeilor.

„Băieții și fetele din Irak, deja victime ale abuzurilor grave rezultând din ani de conflict, se află acum în pericol să le fie răpită copilăria”, a declarat Virginia Gamba, reprezentantul special al ONU pentru copii și conflicte armate.

Conform statisticilor furnizate de organizaţia „Girls Not Brides”, aproximativ una din cinci fete din Irak se căsătorește înainte de a împlini 18 ani. În această țară, vârsta legală de căsătorie este de 18 ani, dar fetele se pot căsători de la 15 ani cu consimțământul părinților. Ceea ce este cu adevărat îngrijorător este faptul că proiectul de lege care permite căsătoria de la 9 ani a primit acordul de principiu al Consiliului Reprezentanţilor.

Sursa: click.ro

Distribuie articolul: