Ne apropiem de 3 septembrie, ziua care în 2018 marchează un nou an de învățământ și care presupune noi cunoștințe și amintiri. Cu momente plăcute sau mai puțin plăcute, anii de școală sigur sunt cei mai frumoși ani. Oare câți dintre noi își amintesc de vremea în care nu aveau alte griji, afară de temele pentru acasă și prezența la ore? În campania #BackToSchool află ce-și amintește interpreta de muzică populară Stela Botez.

Dornică de studii

„Eram nerăbdătoare să merg la școală. Mă plictiseam deja la grădiniță și ardeam de nerăbdare să merg în clasa I, să mă simt un om deștept. Dintotdeauna mi-a plăcut să învăț și eram o elevă sârguincioasă. Pentru sărbătoarea de la 1 septembrie, clasa noastră avea pregătite poezii și cântece despre prima zi de școală și îmi aduc aminte cu drag despre emoțiile mari cu care am cântat în fața careului, apoi am întrat în clasa de studiu și am cunoscut-o pe prima învățătoare și pe noii colegi. Pentru mine, ca și copil, a fost cea mai importantă zi din viața mea în 1996. Nu voi uita niciodată prima mea școală din satul Pleșeni”, ne-a spus Stela.

Football connecting people

„Un moment plăcut pentru mine a fost în clasa a V-a când la disciplina de educație fizică am jucat fotbal toată clasa, fetele împreună cu băieții. Îmi mai amintesc cu drag despre cele două toamne în care am mers la culesul strugurilor cu toată școala, formând brigada școlarească pentru Cooperativa Agricolă a satului nostru”, ne mai spune interpreta.

Și nu-i posibil fără lacrimi

„Un moment neplăcut și foarte greu a fost pentru mine atunci când am schimbat școala. În clasa din orașul Cahul, unde am trecut cu traiul, nu am fost acceptată de către colegi, ceea ce pentru mine a fost umilitor, trist și cu lacrimi, dar am învățat că trebuie să accept și asta – nu te pot iubi toți, peste tot”, ne mai spune Stela Botez.

Ai și tu o poveste inedită legată de prima zi de școală sau de amintirile legate de ea? Scrie-ne la [email protected]

Citește și: #BackToSchool cu Doina Babcinschi. Află de ce nu a înțeles nimic din prima ei zi de școală