Clipurile de muzică populară nu mai sunt simple filmări la natură, însoțite de câțiva dansatori. Cântăreața Veronica Suruceanu s-a aliniat tendințelor și va aduce în curând un material video celei mai noi piese din repertoriul său, filmat după un scenariu complex, la Orheiul Vechi.

Ajuns și pe ulițele despre care nimeni nu gândea că pot deveni material video pentru un clip muzical și i-a reușit să construiască o poveste completă – adevărată idilă de măritiș, despre fete mândre și flăcăi frumoși. Veronica Suruceanu, ne-a spus mai multe detalii despre videoclipul la noua sa melodie – „N-am flăcău pe placul meu”:

viomark-42„Este o melodie vesela cu caracter umoristic și cu un text foarte haios. Mesajul este unul foarte comic, pornind de la titlul cântecului și până la istoria dintre cei doi. Rolurile flăcăilor care nu îi sunt pe plac interpretei le-au jucat trei actori deosebit de talentați de la Teatrul „Ginta Latină”: Vitalie Jacotă, Vitalie Ciobanu și Olimpiu Goncear. La fel în videoclip au participat și dansatori de la ansamblul de dansuri populare „Joc””, spune artista.

Producătorii videoclipului, echipa VioMark, despre care, spune Veronica, „sunt absolut minunați”, au reușit să scoată imagini superbe și din iarbă, și din piatră, vorba cântecului.

Vă oferim câteva poze de la filmarea videoclipului dar și teaser-ul care ne dezvăluie câteva detalii interesante. Videoclipul oficial va apărea în curând și va fi promovat la mai multe posturi TV din țară.

Foto/Video: VioMark