Un rol foarte important în toată lupta noastră cu celulita îl are genetica, dar și vârsta pe care o ai. Nu mai trebuie să îți spunem că după o anumită vârstă, îți este mult mai greu să slăbești și să te ții de un stil de viață sănătos și echilibrat. Există mai multe cauze care pot determina apariția celulitei, printre care alimentația, stresul, programul dezorganizat, dar și viciile, precum fumatul sau alcoolul.

Chiar dacă te poate speria, află că poți face câțiva pași mici, dar esențiali pentru a reduce considerabil celulita. Pe lângă multiplele tratamente care au apărut și se pot găsi în mai toate saloanele de înfrumusețare, află că totul pleacă de la alimentația noastră și de la atenția pe care noi ar trebui să o acordăm în fiecare zi. O dietă echilibrată, bazată pe fructe, legume, carne slabă, dar și în multe lichide te poate ajuta să stai cât mai departe de celulită.

Însă, iată care sunt alimentele pe care trebuie să le eviți, dacă nu vrei să ai probleme cu celulita:

1. Zahăr

Dulciurile sunt extrem de delicioase și pare că le putem mânca la orice oră din zi și din noapte, însă știi oare cât de mult te poate afecta acest lucru? Dulciurile pe care le găsim în comerț sunt procesate și conțin foarte mulți conservanți. Consumul în cantități foarte mari de zahăr te poate face să ai probleme cu retenția de apă. Însă, dacă tot simți nevoia să mănânci zahăr, poți încerca să mănânci dulciuri raw-vegane, care sunt o alternativă la îndemână și îți pot satisface pofta de dulce.

2. Fructe

Oricât de ciudat ți s-ar părea, află că fructele, deși sunt bogate în antioxidanți, au și foarte mult zahăr. Chiar dacă vorbim de zahăr natural, tot te poate face să iei în greutate. Ceea ce ar trebui să faci este să nu exagerezi și să încerci să mănânci fructe în mod echilibrat. De evitat sunt fructele la conserve, cele deshidratate, confiate, dar și smoothie-urile.

3. Alcool

Nu spunem acum să renunți complet la alcool, ci doar să îl consumi în cantități reduse deoarece îți poate afecta digestia. Dacă vrei să scapi cât mai repede de celulită, renunță la alcool. Poți opta ulterior și pentru anumite băuturi care sunt mult mai slab calorice, însă, pentru o perioadă, ar fi de preferat să faci o pauză de la alcool.

4. Sare

Chiar dacă îți plac extrem de mult preparatele sărate sau foarte condimentate, află că toate aceste alimente, consumate în fiecare zi, contribuie la apariția celulitei. Dacă mănânci sare în mod echilibrat și nu exagerezi, este în regulă, mai ales dacă alegi să folosești sare de himalaya sau alți înlocuitori.

5. Carbohidrați

Pizza, paste, pâine, cereale, toate sună extrem de bine, dar în același timp, nu sunt deloc bune pentru sănătatea ta, mai ales dacă te confrunți cu celulita. Ele nu sunt bogate în nutrienți, astfel că ar trebui să consumi alimente care aduc și beneficii organismului tău, precum legume sau diferite tipuri de semințe. Dacă totuși simți nevoia să le mănânci, alege să mănânci pizza, paste sau cereale integrale.

Sursa

Distribuie articolul: