Tot mai multe vedete au venit cu o retrospectivă a anului care tocmai s-a încheiat, dar și cu recomandări pentru anul viitor, iar unele încă continuă să o facă. Asta a făcut și Tatiana Heghea, care a preferat să vină cu câteva sfaturi pentru urmăritorii săi.

Interpreta speră ca oamenii să pună accent pe lucruri cu adevărat valoroase, cum ar fi personalitatea, ci nu pe aparențele pe care le reflectă mediul virtual.

„Vă salut în noul an 2020❤️ Sunt multe chestii după care alergăm, în speranța de a găsi niște indici că anul va fi bun și cu noroc. Credem în toate clișeele de genul: numerologie, horoscop, astrologic vorbind, etc. și încercăm să ne acordăm psihologic după ele! Pe când productivitatea fiecărui an care intră în viața noastră, depinde doar de noi. Haideți vă rog în noul an să lansăm sau mai bine zis să revenim la tendințele de altă dată care aduceau rezultat sub orice formă:

Fetele să nu mai caute obsedate iubiți sau miri bogați, dar să lucreze asupra bogăției intelectuale. Să studieze cu pasiune și mare interes, să se reinventeze și să crească. Vedeți că dacă îl veți merita și veți fi pregătite pentru unul din această categorie, acesta o să apară natural în viața voastră.

✔️Să nu ne fie frică să purtăm o rochie de 2 sau de 3 ori, căci zău, nu pricep această tendință, doar dacă poate sunteți membră a familiei regale de la Londra, vă înțeleg…

✔️Anul ăsta, vă rog să postați nu doar tot soiul de citate copiate și redirecționate în mess, despre prietenie, trădare, succes, etc, dar încercați la propriu să nu bârfiți, să vă inspirați și să vă motivați din succesul aproapelui vostru!

✔️Anul ăsta, cel puțin, încercați să faceți un pas spre visul dumneavoastră! Chiar dacă va eșua, încercarea o să vă aducă experiență și lecție!

✔️Anul asta, încercați să vă mândriți, la propriu, de originile voastre! Nu pot fi toți născuți în capitală, ar fi absurd… Încetați să vă rușinați că veniți din sate! Nu uitați, adevăretele valori se nasc în sate și se dezvoltă în metropole.

✔️Nici un horoscop nu te poate ajută că în noul an să fii Om Valoros, totul depinde de tine… La mulți ani!”, conchide Tatiana.

Sunteți de acord cu cele spuse de interpretă? Ce ați adăuga la această listă?

Sursa: Instagram.com

Vezi și: Retrospectiva #CEvreaEA, de la 3 la 96 de ani. Ce-și doresc eroinele noastre de la viață într-un an (Video)