De ziua tuturor românilor care poartă prenumele Nicolae, maestrul Nicolae Glib a ținut să împărtășească fanilor săi virtuali o noutate importantă. Interpretul de muzică populară a devenit din nou bunic, iar nepotul venit pe lume recent i-a moștenit prenumele!

„Bucurie Mare în Familia Noastră! Pe data de 28 Octombrie 2015, Viorel, feciorul meu cel mai mic, care este stabilit cu traiul în Chicago, a devenit tătic.

Viorel nu s-a gândit prea mult timp la ce nume să îi dea feciorului. Consultându-se cu fratele lui mai mare, Isidor, au decis să-i pună prenumele Nicolae Glib Jr.

Nu pot să-mi redau bucuria prin cuvinte atunci când știu că ramura familiei Glib continuă.

As vrea să-l felicit pe nepoțelul meu Nicolae și nu în ultimul rând pe toți cei care poartă acest prenume: „La mulți ani cu ocazia Sfântului Nicolae”, a mărturisit maestrul Glib, într-o postare a apărută pe pagina sa oficială de pe o rețea socială.

ewd

Nicolae Glib a distribuit pe internet și o fotografie în compania mezinului său, Viorel Glib, care a moștenit talentul artistic de la părintele său. Fiul mai mare al lui Nicolae Glib este și el interpret de muzică populară. Isidor Glib se bucură de o căsnicie fericită alături de Marina – cea care i-a dăruit doi copii minunați.

Foto: Arhiva Personală

Distribuie articolul: