Numărătoarea cea mai fericită din viața unui părinte a luat sfârșit pentru Nadya Gudumac… sau abia începe. Fiul designerei, Vladislav, a împlinit un an, timp în care părinții au numărat nu doar lunile, dar și zilele băiețelului. Urmează descoperiri mari, primii pași fermi, primele fraze rostite cu multă dulceață și multe surprize pe care i le rezervă copilăria.

„Astăzi micul nostru Vladislav împlinește un anisor. ❤️😘
Au zburat lunile încât 1 an a trecut parcă a trecut o lună. 🧸
Îi mulțumesc lui Dumnezeu că Vladislav a crescut sănătos și frumos.🙏❤️
E cel mai divin dar pe care l-aș fi putut primi în viața mea, băiatul meu e cel care îmi aduce căldură și lumină în suflet în fiecare zi și mă face cea mai fericită femeie din lume.
În tot acest timp am aflat că a fi mamă este un sentiment suprem, și nu cred că poate depăși orice altceva acest sentiment de iubire infinită pe care fiecare mamă o simte pentru copilul ei. 😻👼🎉”, a ținut să menționeze Nadya Gudumac, creatoarea brandului de haine autohton Nikita Rinadi.

Menționăm că designera s-a căsătorit cu Oleg Tatarciuc în toamna anului 2017, iar la finalul lunii august, 2018, în familia lor a apărut pe lume Vladislav. Designera este și mai activă de când e mămică, fiind foarte implicată atât în procesul de creație, cât și în alte proiecte de fashion pe care le dezvoltă. Nadya este fondatoarea și designerului brandului de haine autohton Nikita Rinadi.