Vești bune pentru fanii Piraților din Caraibe. Oficial, s-a anunțat că urmează să vedem un spin-off al mult îndrăgitului film, cel puțin unu. A doua veste este că rolul principal va fi interpretat de Margot Robbie, iar toată acțiunea se va desfășura în jurul personajului de gen feminin, nu masculin cum era până acum. Interesant cum va arăta Robbie în rol de pirat!

Sursă: glamour.ru

Principalul pirat – Jack Sparrow interpretat de Johnny Depp – nu îl vom vedea pe ecran. Din cauza divorțului scandalos cu Amber Heard, Depp a părăsit proiectul (conform zvonurilor, Disney a reziliat contractul cu actorul). Reamintim că actrița l-a acuzat pe fostul soț de violență în familie. Cu toate acestea, Depp nu renunță și urmează să își recapete ipostaza pozitivă: actorul l-a acuzat pe Hurd de defăimare, iar acum procesul de judecată este în plină desfășurare. Fanii piraților au implementat chiar și un flash mob în rețelele de socializare în sprijinul lui Depp și au creat o petiție prin care au cerut ca Disney să întoarcă actorul în proiect.

Sursă: glamour.ru

Dacă totuși Depp va reveni în rolul său de pirat, nu ne rămâne decât să ghicim. Potrivit insiderilor, creatorii filmului sunt curioși dacă această ecranizare va fi una reușită fără piratul îndrăgit de fanii filmului.

Sursă: glamour.ru