De la prietenie la iubire nu e decât un pas. Selena Gomez şi Justin Theroux sunt amici de mai mulţi ani, dar o sursă din anturajul lor susţine că relaţia lor a devenit una romantică.

Amândoi s-au despărţit recent de partenerii lor: Justin Theroux a surprins pe toată lumea cu divorţul de Jennifer Aniston, iar Selena i-a spus adio (pentru a câta oară?) lui Justin Bieber. Asta nu înseamnă neapărat că ei sunt singuri – o sursă din anturajul vedetelor a dezvăluit că Justin şi Selena au o relaţie, lucru care a făcut-o şi mai nefericită pe Jennifer Aniston.

Selena Gomez şi Justin Theroux se ştiu de ani mulţi, iar fosta vedetă Disney îi considera mentorii săi pe starul din “Mulholland Drive” şi pe Jennifer Aniston, de la care a învăţat multe. Life & Style a scris miercuri că Selena şi Theroux s-au îndrăgostit. În pofida diferenţei de aproape 20 de ani dintre ei, cei doi au simţit că se potrivesc, consolându-se astfel după despărţirile recente prin care au trecut.

„Iniţial, s-au sprijinit unul pe altul după despărţirile dureroase prin care au trecut. Apoi au stat mult pe FaceTime şi şi-au trimis mesaje, au avut conversaţii intime despre ce vor face în viaţă şi despre obiectivele lor în carieră.

Sunt foarte sinceri şi deschişi unul cu celălalt”, a spus sursa citată.

Apropiaţii Selenei nu văd însă cu ochi buni această relaţie, temându-se că nu va funcţiona şi astfel cântăreaţa va suferi mult. În plus, Jennifer Aniston este foarte supărată şi vede această relaţie ca pe o lovitură pe la spate. “Jen nu-i deloc fericită. Ea crede că ar fi o trădare completă din partea lor”, a spus sursa.

Selena Gomez este foarte bună prietenă cu Jennifer Aniston, cu care s-a cunoscut în 2009 şi de care a declarat că este „obsedată”. Cu tot respectul pe care i-l poartă actriţei din „Friends”, Selena nu a rezistat tentaţiei de a avea o relaţie cu fostul soţ al bunei sale prietene. “Parte din atracţia ei pentru Justin vine din faptul că ştie cât de mult l-a iubit Jen. Faptul că femeia pe care ea o idolatrizează îl preţuia atât de mult l-a făcut pe Justin mai mult decât tentant”, a explicat sursa citată de Life & Style.

 

Distribuie articolul: