Există oameni care își poartă vocația în codul genetic și creatori de modă care își urmează visul din fragedă copilărie. La asta ajungem cu gândul, atunci când descoasem, fir cu fir, povestea Elenei Grati - o tânără masterandă de la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice (AMTAP), care și-a ascultat cu tărie chemarea, iar astăzi e unul dintre cei mai tineri fashion designeri ai Capitalei. Într-una din zilele trecute, Elena a lansat la Chișinău o colecție fabuloasă de rochii de ocazie. Debutul tinerei a fost în toamna anului trecut, când a prezentat publicului o altă colecție, pentru bărbați și dame, care a obținut locul I în cadrul concursului „Artpodium 2016”. Vrăjiți de frumosul creat, dar și de sârguința tinerei, nu am putut trece pe alături și i-am răpit un interviu!

Dragă Elena, e prima oară când îți cerem un interviu, de aceea ne-am dori să-l începem de la momentul important în care ai realizat că designul vestimentar este oceanul pe care ți-ai dori să-l înoți.

Să devin designer vestimentar este visul meu încă din copilărie. Tata a fost cel care mi-a arătat cum funcționează o mașină de cusut pe când aveam vreo 9 ani. Și de atunci s-au pornit experimentele cu stofa, până când, în sfârșit, mi-a reușit să cos o rochie.

Primul vestiment a fost o rochie de vară din stofă de bumbac, cusută la o mașină veche cu mecanism manual. Acest lucru mi-a reușit abia la 16 ani. Între timp, aflasem de Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice și încă din anii de liceu mă pregăteam pentru admiterea la Catedra Design Vestimentar. Aveam un singur scop – să-mi realizez visul, să fac totul ca în viitor să am o ocupație pe plac căreia să mă dedic cu tot sufletul. Asta e deviza mea, cu asta mă ocup acum.

Nu sunt rochii Dolce & Gabbana. Sunt creații ale unei talentate studente de la Chișinău! (FOTO)

Nu ești la prima ta lansare de colecție. Te rugăm să ne spui cum s-a schimbat viața ta după ce ai debutat în industria de la noi.

Sunt 10 ani de muncă pentru ca în 2016 să simt că venise timpul. În octombrie 2016 a fost debutul, după care am simțit în sfârșit încredere, am înțeles că mi-am ales drumul corect. Schimbările care au avut loc în ultimul an mi-au dat multă energie și inspirație.

 

Probabil ai fost deja ispitită să dezvălui codul cromatic al noii tale colecții. Care este mesajul acestor nuanțe de roșu?

Sursa de inspirație pentru gama cromatică a acestei colecții a fost o fotografie care m-a cucerit prin combinația de nuanțe de bordo, roșu, cărămiziu și verde, ca mai apoi culoarea stofelor să fie aleasă intuitiv. Nu am ales aceste nuanțe de roșu intenționat pentru a transmite un anumit mesaj. Toate alegerile au fost intuitive, e vorba de un proces de creație captivant.

Fiecare designer are o femeie-tip căreia i se adresează. Care este profilul target-ului tău? Am în vedere nu doar trăsăturile fizice, ci și pe acele morale.

Mesajul pe care vreau să-l transmit prin ceea ce fac nu se adresează unui anumit tip de femeie. De fapt, nu doar femeilor, ci și bărbaților. Tuturor absolut. Pentru că eu nu m-am oprit doar la crearea colecțiilor pentru dame. Urmează și o colecție pur pentru bărbați. Nu eu sunt cea care face alegerea, oamenii sunt cei care aleg să îmbrace ținutele create de mine.

Și, totuși, dacă e să vorbim despre omul-tip pentru care creez aceste haine, atunci, alegerea mea sunt oamenii care își iubesc viața, pentru că și-o construiesc exact cum doresc, fără a deveni dependenți de rutină, stereotipuri și societate. Sunt oameni adevărați atât fizic, cât și sufletește.

Să vorbim despre eforturile nevăzute pe care le-ai făcut pentru a vedea gata croită această colecție. Care au fost cele mai importante sacrificii?

Dacă prima colecție a fost realizată timp de un an, vreme în care puteam avea și alte gânduri, nu doar procesul de creație, în cazul acestei noi colecții, absolut fiecare minut și gând a fost dedicat pentru ea.

Am fost atât de entuziasmată de noua idee, încât somnul meu s-a redus doar la 4-5 ore pe zi, îar întâlnirile cu prietenii și familia practic au lipsit timp de 6 luni. Am fost totalmente furată de procesul de creație, iar acum îmi este greu să revin la o viață obișnuită, cea de din afara atelierului.

Cine sunt oamenii cărora ți-ai dori să le mulțumești pentru sprijin, inspirație și faptul că ți-au oferit umărul lor în calea ta spre succes?

Niciodată nu o să încetez să fiu enorm de recunoscătoare părinților mei, care mă susțin absolut în tot ceea ce fac. În primul rând le mulțumesc enorm pentru faptul că mi-au susținut alegerea indiferent de circumstanțe, conștienți de faptul că pentru afirmarea mea ca specialist în domeniu nu vor fi suficienți doar anii de facultate, dar că va fi nevoie de multe investiții de timp și bani ca, într-un final, să fie un rezultat bun al muncii.

Evident, le mulțumesc prietenilor care sunt alături de mine încă de când abia visam să devin studentă la Arte. Pot spune că sunt un om norocos, deoarece am alături oameni extraordinari, oameni talentați, oameni extrem de buni. Le mulțumesc absolut tuturor care mă apreciază, este o energie pozitivă din partea lor pe care o simt și care îmi oferă și mai multă inspirație și încredere în ceea ce fac.

Ai o femeie-etalon, din formele sau caracterul căreia ești inspirată să creezi?

Sunt sigură că pentru fiecare dintre noi, femeia-etalon nu poate fi altcineva decât Mama. Mama este cea care mă înspiră. A făcut și continuă să facă atâtea pentru mine, este atât de puternică…

Tot acum ți-ai creat și o pagină de Facebook, pentru promovarea brandului personal. Ce proiecte pune la cale fashion designerul Elena Grati. Este pregătită să iasă „la atac”, făcând față cererilor?

Mai întâi de toate planific să creez noi ținute pentru clientele mele deja existente, care au așteptat cu nerăbdare să-mi închei colecția, ca să mă pot ocupa de ținutele pe care și le doresc. Sunt pregătită pentru a-mi mări lista clienților pe cât de posibil va fi.

Muncesc după „principul de unicat”, după folosirea unei construcții individuale a vestimentelor. Nu este vorba de o producție în serie, cel puțin în viitorul apropiat. Accentul îl pun pe calitate, creativitate, lucru realizat manual, nu și pe cantitate. Deoarece am deja o experiență de aproape 6 ani în realizarea ținutelor la comandă, îmi este bine antrenată și viteza de lucru.

În ceea ce privește crearea colecțiilor, deja sunt cu gândul la o serie de ținute pentru bărbați, pe care sper să o lansez cât mai curând posibil.

Mult vânt în pânzele inspirației tale, Elena! Îți mulțumim pentru acest interviu!