Invitat de direcția festivalului „Slaveanskii bazar 2019”, Ionel Istrati a încins scena interpretând melodia „Eu numai, numai”. Acesta a mai avut ocazia să schimbe o vorbă în română cu Sofia Rotaru și a cunoscut-o pe Olga Buzova. Cât de frumos a reprezentat Republica Moldova, dar și cu ce impresii a rămas, află din articol.

Slaveanskii Bazar este un Festival Internațional de Artă, care are loc anual în orașul Vitebsk, din Belarus. Scopul acestui concurs este de a uni talentele mai multor tineri, din diferite state

Ionel Istrati a fost invitat de către direcția festivalului să evolueze pe scena de la „Slaveanskii bazar 2019” unde a cântat una dintre cele mai celebre melodii din repertoriul sau – „Eu numai, numai”. „Abia aștept să vedeți cât de frumos am reprezentat R. Moldova la Gala concert #славянскийбазар2019, alături de alți interpreți consacrați!”, scria interpretul pe rețelele de socializare.

Vezi momentul în video de mai jos:

Acesta a optat pentru o ținută lucrată manual, semnată de Jana Berezovschi. Potrivit lui, outfit-ul ales, cu motive tradiționale, îl reprezintă în totalitate.

Acolo, cântărețul a avut ocazia să vorbească cu mai mulți artiști cu renume, printre care și Sofia Rotaru: „Sofia Rotaru mi s-a părut o doamna foarte frumoasă, inteligență, apropo, am avut și o scurtă discuție împreună în română și a fost într-atât de plăcut, am făcut și câteva poze, este o adevărată legendă a muzicii ușoare. Eu cred că orice artist își dorește să obțină succesul dumneaei. Are o experiență enorm de mare in spate, un succes mondial și milioane de fani, milioane de oameni care o iubesc, dar ce poate fi mai frumos decât dragostea publicului pentru un artist, este o legendă și un artist exemplu pentru fiecare dintre noi.”

Despre Olga Buzova, cântărețul a avut, de asemenea, doar cuvinte de laudă. „Buzova mi s-a părut o domnișoară foarte carismatică, înalta și foarte ambițioasă, știe ce-și dorește și are strategii bine gândite și asta este un mare plus pentru un artist care tinde spre un succes.”, povestește Ionel.

Ionel Istrati spune că a rămas mulțumit de experiența pe care a trăit-o. „Mi-a plăcut absolut tot, îndeosebi mi-a plăcut organizarea, se simte că au ani de zile de experiență, dar cel mai mult mi-a plăcut senzația că sunt urmărit de milioane de telespectatori, deoarece Gala Concert a fost difuzat în transmisiune directă de câteva televiziuni din CSI și din Rusia, o experiență destul de interesantă, dar cu un public foarte frumos și foarte primitori.

La Gala Concert ne-am întâlnit și cu reprezentanții din RM, este vorba despre Lidia Isac împreună cu producătorul sau, Sergiu Orlov, și l-am văzut și pe mult stimatul Constantin Moscovici. Evident că ne cunoaștem cu fiecare dintre ei de mulți ani, ne-am salutat, ne-am spus unul altuia câte o vorba bună. De fapt, este plăcut să vezi lume cunoscută și să-i vezi pe ai tăi departe de casă la astfel de proiecte mari.”, dezvăluie artistul.

Alături de Ionel Istrati la Vitebsk, așa cum se întâmplă în toate momentele importante din viața lui, a fost fanul Nr.1, mama artistului, Valentina, care i-a ținut pumnii în timp ce acesta evolua pe scenă.

În perioada 7-17 Iulie curent a avut loc la Vitebsc, Belarus, a XXVIII-a ediție a Festivalului de Muzică „Slaveanskii Bazar”. Reprezentanta Republicii Moldova, Lidia Isac, a devenit laureata concursului și s-a învrednicit de Premiul Special de 2000 de dolari al Companiei „MIR”, acordat pentru măiestrie interpretativă.