Nepotul Regelui Mihai şi aleasa inimii sale, Alina Binder, vor face pasul cel mare la finele lunii septembrie, la Sinaia, în „Capitala Regalităţii”.  

Nicolae al României care în acte este scris, Nicholas Medforth-Mills se va cununa religios cu Alina-Maria Binder, care va folosi după nuntă titulatura Alina de Roumanie, în localitatea istorică prahoveană Sinaia, de la poalele munţilor Bucegi. Cei doi îşi vor primi oaspeţii la Cazinoul din Sinaia, devenit între timp monument şi simbol al acestei aşezări aristocrate, scrie okmagazine.ro.

Pe 30 septembrie, Cazinoul din Sinaia va fi gazda nunţii anului, cea dintre nepotul Regelui Mihai cu aleasa inimii sale. Despre acest fericit eveniment s-a scris şi în „Point de vue”, publicaţia franceză pentru care cei doi au acordat un interviu şi pentru care au realizat un pictorial chiar în incinta cazinoului.

„Sinaia e un oraș special în care se întâmplă multe evenimente. Probabil va fi închisă criculația între Biserica Sfântul Ilie și Cazinonul din Sinaia, pe o lungime de doi kilometri. Nunta se va ține la Cazino, în sala oglinzilor, o sală celebră. E un loc de cultură. Am primit și eu invitație și voi merge cu mare plăcere”, a spus Vlad Oprea, primarul din Sinaia, într-o intervenţie telefonică la Antena 1.

„Din câte știu, nu sunt foarte mulți politicieni invitați. E prima nuntă regală care se desfășoară Sinaia după 70 de ani de zile. Ultima dată s-a căsătorit Principesa Ileana, fiica regelui Ferdinand. Pe invitația primită nu e trecută Majestatea Sa, Margareta. Deocamdată nu se cunosc numele nașilor”.

Sursa foto: Google.com

Vezi şi: Încă o nuntă regală în Marea Britanie! Ceremonia va avea loc acolo unde Ducele și Ducesa de Sussex și-au unit destinele

Distribuie articolul: