Despre Meghan Markle se spune în presa internaţională că deja este gravidă, însă face tot posibilul să ascundă sarcina, până când Casa Regală va anunţa oficial vestea.

Zvonurile sunt tot mai dese, tabloidele din întreaga lume încearcă să afle şi să anunţe în exclusivitate dacă Ducesa de Sussex este însărcinată. Iar, pentru a afla adevărul, jurnaliştii au intrat şi în posesia unor informaţii pe cât de secrete, pe atât de ciudate.

Potrivit celor de la Hollywood Life, atât Meghan Markle, cât şi Prinţul Harry, trăiesc cea mai frumoasă perioadă a vieţii lor, iar acest lucru îi face să se gândească doar la viitorul lor şi la posibilii urmaşi pe care îi vor avea. Pentru ca totul să iasă perfect, ei au inclusiv un program pe care îl urmează cu stricteţe atunci când fac sex!

„Meghan are pe telefon o aplicaţie care îi spune în ce perioadă este fertilă şi după care se ia de fiecare dată când vrea să facă sex. Dacă aplicaţia îi arată o anumită perioadă, atunci ea încearcă să petreacă alături de Harry cât mai multe momente“, a spus o apropiată de-a Ducilor de Sussex. Mai mult decât atât, se pare că, indiferent de momentul zilei, dacă aplicaţia spune că este bine să facă sex, Meghan Markle şi Harry se conformează: „Nu contează că este dimineaţă, prânz sau seară… Dacă aplicaţia spune că este momentul potrivit pentru a face copil, Harry se conformează şi nu se plânge“.

Citește și: Prințul Harry și Meghan Markle și-au mărit familia! Ducii sunt extrem de încântați (Foto)

Distribuie articolul: