În ultimul timp, tânăra mămică Anna Smolnițchi este tot mai des întrebată de ce nu cere ajutorul bunicilor sau de ce nu are o bonă pentru a o ajuta cu cele două fetițe ale ei, care sunt născute la diferență mică. Aceasta afirmă că și-a dorit ca fetele ei să se împrietenească, să se cunoască, să învețe de mici să își respecte nevoile, și-a dorit să le cunoască ea bine.

Jurnalista crede că dacă ar avea o bonă alături, atunci ar fi mereu ocupată doar cu una din fete, inevitabil acestea ar sta mai mult deoparte decât împreună și ar pierde toate lucrurile prețioase câștigate până astăzi, la care ține foarte mult, și anume:

Emma își adoră surioara. O pupă ori de câte ori are ocazia. Aleargă la ea atunci când plânge, să o legene. A văzut cum fac eu asta și mă imită. Îi fredonează „a-a-a” să adoarmă. Nu vede în fetița noastră mai mică un obstacol, care i-a furat atenția părinților, ci un omuleț care are nevoie de noi toți, și care, apropo, e tare drăgălaș.
img_8479 img_8480
De la mamele care se află într-o situație similară cu a mea, dar care și-au dus copiii mai mari la bunici în prima lună de după naștere, aud istorii ce mă conving că procedăm corect. Cel mai fericit scenariu – copiii mai mari nu sunt cooperanți, nu ascultă de părinți. Cel mai trist – își lovesc frații mai mici, luptă pentru atenția părinților. O mămică mi s-a destăinuit că fetița mai mare, de un anișor și câteva luni, a trecut prin stres puternic atunci când s-a născut frățiorul, după ce a fost dată spre îngrijire bunicilor ca mama să se adapteze la noua situație. Noaptea, copila se trezea plângând și strigând-o pe „mama”. Ea mi-a mărturisit: „M-am gândit la mine atunci când am lăsat-o pentru ceva timp cu buneii…” Am simțit o părere de rău în glasul ei.

Emma învață să aștepte, să aibă răbdare. În prima săptămână de la a doua naștere, eu plângeam des, deoarece îmi părea că Emma nu e încântată să avem „o codiță” după noi, pentru care tragem pe dreapta din 10 în 10 minute, ca să o alăptez sau să o consolez când plânge. Nu după mult timp, fata mea mai mare nu avea nicio problemă să aștepte să o îmbrac pe Mia, să o hrănesc, să o legăn, să joc fotbal cu cu ea având-o pe Mia în brațe, etc. De cealaltă parte, și Mia învață să aștepte. E tot mai răbdătoare atunci când o hrănesc, îi schimb scutecul sau fac orice altceva cu Emma. Așteaptă liniștit să revin la ea ca să o alăptez spre exemplu.

Emma e tot mai independentă. Am început să îi dezvolt această calitate pe la 7-8 luni. Citisem despre „coșul cu comori” și i l-am oferit cu mare drag. După Montessori, atunci când bebelușul stă pe funduleț, e potrivit să îi oferi un coș cu zeci de obiecte, de prin casă adunate, ca să le examineze. Bebelușul are o capacitate extraordinară de concentrare, trăsătură care trebuie constant dezvoltată. Astfel, o lăsam pe Emma singură cu nevoile ei, nu interveneam și ea s-a obișnuit cumva să se joace singurică. Făceam asta și în parc. Îi puneam jucăriile pe pătură, iar ea le tot analiza. De la coș am ajuns la odăi. Adică, atunci când mergea de-a bușilea, o lăsam și singură în toate odăile casei, asigurându-mă că nu avem obiecte periculoase aruncate la nimereală. O strigam doar din când în când. Așadar, și astăzi, Emma noastră se distrează foarte bine singurică, iar când are chef, mă urmărește peste tot, în timp ce fac treburile casnice. Vrea și ea să măture, bagă rufele la spălat, le întinde pe uscător nu înainte să le scuture. În fine, face ceea ce fac bebelușii și copiii cel mai bine: imită. Aș avea toate astea dacă mai era un ajutor pe lângă mine?

La urma urmei, decizia noastră, a mea și a soțului, de a avea grijă de copii noștri fără a apela la ajutorul terților, ne unește pe noi toți, ca familie. Ba chiar și dormim în patru, într-un pat, dar asta e o altă poveste.”, scrie Anna Smolnițchi, pe blogul ei.

Vezi și: Trăiri de mamă cu doi copii mici. Anna Smolnițchi: „Dacă vreți să concepeți un copil, treceți un control psihiatric…”

Distribuie articolul: