În această imagine celebră se regăsesc trăsăturile a două persoane: fie vei vedea o tânără cu pălărie și cu spatele către tine, fie profilul unei femei în vârstă uitându-se în jos. Și am precizat „fie”, pentru că nu poți vedea decât o singură persoană atunci când te vei uita pentru prima dată la imagine.

Întotdeauna au existat păreri cu privire la ceea ce ne determină să vedem fie tânăra, fie femeia mai în vârstă, însă un studiu realizat de doi profesori de psihologie de la Universitatea Flinders din Australia vine să ne lămurească această dilemă. Potrivit acestui studiu, motivul îl reprezintă vârsta ta.

Conform cercetărilor realizate de cei doi profesori, o persoană mai tânără va vedea pentru prima dată femeia tănără care stă cu spatele, în timp ce persoanele peste 35 de ani vor vedea femeia în vârstă.

Studiul a fost realizat pe un eșantion de 393 de participanți dintre care 242 bărbați și 141 femei, cu vârste cuprinse între 18 și 68 de ani, vârsta media fiind 32 de ani. Acestora li s-a arătat imaginea pentru jumătate de secundă și apoi au fost întrebați ce sex și vârstă are persoana pe care au văzut-o în fotografie.

Cei mai mulți dintre participanți au văzut mai întâi tânăra, lucru datorat și faptului că cei mai mulți dintre aceștia erau tineri. Atunci când cercetătorii au separat răspunsurile a 10% dintre cei mai tineri și 10% dintre cei mai în vârstă, ei au descoperit că aproape toate persoanele trecute de 35-40 de ani au văzut pentru prima dată femeia în vârstă, în timp ce cei sub 35 de ani au observat tânăra.

Probabil te întrebi care a fost scopul acestui studiu. Și nu, nu este cel de a te face să te simți mai în vârstă dacă nu ai văzut tânăra în imagine. Scopul a fost „de a vedea dacă vârsta noastră poate afecta modul în care interpretăm o imagine la nivel subconștient”. Și se pare că acest lucru chiar se întâmplă!

Un lucru mai rămâne de spus: chiar dacă ai văzut pentru prima dată imaginea cu femeia în vârstă, nu uita că vârsta este doar un număr și ești atât de tânără pe cât te simți!

SURSA

Distribuie articolul: