Campania #Cumamalăptat aduce în prim plan poveștile mamelor care au reușit să alăpteze, indiferent de greutăți și provocări. Ne dăm seama din istoriile lor că principala problemă este lipsa consultanților pentru alăptare în maternității, dar și a informațiilor insuficiente sau nespuse până la sfârșit. O poveste de alăptare de la jurnalista Anna Smolnițchi vă aducem astăzi, în speranța să vă motiveze și mai mult pentru acest proces.

„Eram după cezariană, în secția reanimare, cu seringa lângă mine. Așa a început alăptarea la sân pentru noi”

„Sarcina mea a trebuit să fie întreruptă la 36 săptămâni și 3 zile prin operația de cezariană, deoarece aveam preeclampsie. Pe scurt, maladia presupune hipertensiune arterială, insuficiență de proteine în sânge și edeme îngrozitoare. Hipertensiunea înseamnă pericol sporit pentru viața fătului din cauza insuficienței de oxigen. După o săptămână petrecută în spital, medicul meu a decis că a venit timpul să intervenim cu o operație de cezariană. Într-o zi de miercuri, la miezul zilei, m-am pomenit cu miracolul vieții mele în brațe. Țineam în brațe o făptură de 2 640 de grame, care la externare cântărea puțin peste 2 kg 400. Era atât de mică și fragilă!

Primii stropi de colostru micuța mea i-a servit în secția de reanimare. Imediat ce a ajuns la mine după operație, am scos sânul să o alăptez. Știam exact ce am de făcut. M-am pregătit pentru această zi, am fost la seminarele grupului „Mămica alăptează”, am testat diverse poziții de alăptare pe păpuși. A apărut însă o problemă. Scumpa mea Emma nu avea puteri să sugă. Apuca sânul, încerca să sugă, dar renunța repede. Eu nu auzeam înghițiturile despre care ne-au vorbit consultantele în alăptare, acele semne clare că micuțul primește prețioasele picături de colostru și mă cuprindea o frică greu de descris. Eram însă hotărâtă să nu cedez.

Lucrătorii medicali mă tot întrebau dacă mă descurc, cineva mi-a și propus lapte praf și biberon. Răspundeam ferm că totul e bine, că ne descurcăm. Dar în suflet…furtună și frică. Mi-era frică să îi fac rău, că îi este foame, iar eu să nu o pot ajuta. În momentul în care am aflat că acasă nu mergem cu mai puțin de 2 kg 500 și că vom cântări sistematic bebelușul, am simțit panică în fiecare celulă a corpului meu. Mi-am luat inima în dinți, am respirat adânc și mi-am zis că va fi bine.

Ceaiurile din ceașca mea nu se mai terminau. Beam constant ceai cald ca să stimulez lactația (apropo, ceai simplu, nu băuturile care ni se tot „împing” de cei pricepuți la marketing). Am recurs la…seringă. Storceam colostru non stop, fără pic de exagerare, și îmi hrăneam puiul cu seringa. Cămășile mele și bavețelele fetiței erau galbene. Apoi o atașam la sân. Constant… Nu conta că se reținea o secundă sau două doar. Îi ofeream întruna sânul. Primele înghițituri serioase (2-3 la rând!) le-am auzit a doua zi, cred, iar după vreo trei zile mi-a venit și laptele.

Emma deja sugea sânul „ca un sugar profesionist”. Cât am stat în spital cu fetița mea, am apelat la Olga Gutium – consultantă în alăptare, ca să mă asigur că fac totul corect și că fetița mea își primește hrana necesară. Am exersat împreună atașarea la sân de zeci de ori. „Imaginează-ți că agăți o haină în cuier atunci când bebelușul deschide gurița și tu, ținându-l de gâtișor, mai jos de urechi, îl apropii de mamelon”. Voi ține minte această analogie toată viața, chiar mă ajuta să execut corect atașarea. Mai scoteam și o interjecție în timpul manevrei. Poate sună ridicol, dar când îmi imaginam acțiunea și ziceam „hop” , mă descurcam de minune, iar Emma se ținea bine de sân.

În concluzie, nu a fost ușor! Genunchii mi-au tremurat câteva zile bune. Dar înarmată cu insistență și informații utile am reușit să ajung să trăiesc cea mai dulce experiență din viața mea. Știu că ați mai auzit asta și admit că femeile care au alăptat cu dureri și fisuri mamelonare vor nega asta, DAR… nu există nimic mai dulce decât momentele în care îți alăptezi puiul la sân, îl simți atât de aproape, îi simți chiar bătăile inimii, îi auzi respirația și respiri tu cu liniștea pe care o emană fiecare părticică din corpul lui. Te contopești cu ea și este divin.

Mereu o alăptam pe Emma la cerere, oriunde, oricând, pe bănci în parc, în piață, pe vârf de munte. Pe lângă faptul că alăptarea la sân e sănătoasă pentru copil și mamă, mai este și foarte comodă! Ce bine e atunci când nu ai de cărat sticluțe după tine, laptele praf și tot felul de ustensile. Ai cu tine, mereu, cea mai potrivită hrană pentru comoara ta!”, ne încurajează sigur Anna Smolnițchi, desemnată de Grupul de Inițiativă „Mămica Alăptează” drept Ambasadoare a Alăptării 2018.

Dacă ai și tu o poveste, dacă prin ea poți încuraja alte mame să ofere copilașilor hrană naturală, dacă vrei să ne spui despre o problemă cu care te-ai confruntat în alăptare – nu ezita sa o faci!

Distribuie articolul:
Cuvinte cheie: