Face muzică de la 12 ani și nu a perceput-o niciodată ca pe un hobby, dar ca pe un mod de viață. Au fost momente când a urât-o și când a venerat-o, ajungând acum să fie parte din viața ei. Anastasia Jantîc crede că e păcat să nu împarți talentul, atunci când îl ai, este extrem de modestă și tot atât de frumoasă, iar despre vocea ei chiar poți zice că e dată de Dumnezeu. Noi am descoperit-o de ceva timp și am savurat pe deplin melodiile ei la #ROOFOFFLINE „Emergent Businesses”, pe acoperișul AGORA și EA.md.

„Niciodată nu am crezut că dintr-un hobby totul va lua o întorsătură atât de serioasă. Muzică îmi acoperă 80 de procente din timp, adică o bună parte din viața mea. Recunosc, erau momente în care nu mai vroiam să am vreo legătură cu ea, dar nu poți fugi de soartă, oricât nu ți-ai fi dorit. Acum nu aș renunță nici în ruptul capului la muzică, îmi place foarte mult ceea ce fac. Este mare păcat să ai un talent de la Dumnezeu și să nu îl împarți cu alții.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Anastasia Jantîc (@anastasiajantic) pe

Nu alerg după scopuri și împlinirea lor. Poate ce o să spun va fi un pic fără de caracter și ambiție, dar consider că procesul este mult mai important decât scopul propriu-zis. Afirm cu siguranță că am drumul meu pe care i să-l parcurg cum știu eu mai bine. Mai degrabă sunt persoană care primeste plăcere din tot ceea ce face, decât să alerg după un scop, care ar putea fi doar o iluzie.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Anastasia Jantîc (@anastasiajantic) pe

Bineînțeles că am preferințe printre interpreți, genuri muzicale, piese, etc. O prefer și am preferat-o dintotdeauna pe Lara Fabian. Îmi pare un geniu vocal! Mai nou, sunt îndrăgostită de jazz, respectiv îl ascult mult și des. Este stilul care mă reprezintă cel mai bine.

În muzică, probabil și în alte domenii, trebuie să fii dotat cu un pic de tupeu ca să poți merge înainte, ceea eu nu prea am. Perspective sunt multe, doar că ele sunt aproape inexistente la noi în țara, ceea ce îi face pe mulți tineri să caute dezvoltare în altă parte. Dar cu siguranță, poți ajunge și stelele, dacă îți dorești foarte mult.

Concursurile au un rol foarte important în dezvoltarea noastră ca interpreți, dar totuși, pentru că trăim o eră a tehnologiilor, cu foarte multe oportunități, îmi pare foarte oportun vlogging-ul muzical. E deja foarte des întâlnit și la noi în țară și este o bună metodă de promovare. Acum când toată lumea are acces la internet, pentru a cânta nu mai ai nevoie neapărat de scenă. Important este să aduci ceva nou și interesant, ca cei care te privesc/ascultă, să rămână plăcut impresionați.

Planuri grandioase nu mi-am făcut, dar activând și ca profesor de vocal, o să am grijă să ghidez și învăț următoarele generații ceea ce știu eu mai bine – muzică. Generația de copii care vine este înzestrată cu mult mai mult talent decât cei de vârsta mea, de ce să nu îi ajutăm să devină și mai buni?! În rest, o să cânt, o să distribui și dăruiesc emoții și muzică de calitate.

Piesa care mă reprezintă este Je t’aime, pentru că a fost prima piesă pe care am cântat-o, chiar și la bis. Este o piesă veche, dar care este foarte armonioasă și îmi provoacă multe amintiri frumoase. O cânt de fiecare data când am ocazia și nu o să înceteze niciodată să îmi placă. De firea mea, iubesc necondiționat persoanele de lângă mine, muzica, viața”, ne-a dezvăluit Anastasia Jantîc.

Distribuie articolul: