Inspirația e damă pretențioasă, însă la terasa ori în casa Alinei Poloboc vine și nechemată. Nici nu e de mirare, pentru că atunci când ia pensula în mâini, pictorița renunță la gălăgia cotidiană, la gânduri străine și uneori... la haine. În Mallorca, acolo unde se află ex-prezentatoarea TV, Soarele este generos și mai că nu o lasă să picteze îmbrăcată. Am ținut să aflăm detalii curioase din procesul creativ al Alinei Poloboc, iar ce ne-a mărtusit autoarea, aflați mai jos.

„În momentul în care pictez, plec în altă lume, în lumea mea, unde nu există grijile zilnice, acolo unde pot fi doar eu cu mine însămi și cu gândurile mele. De obicei, când pictez, ascult muzică, pentru că asta de obicei mă inspiră.

În timp ce pictez și ascult muzică, mai și dansez. Cum le reușesc pe toate, nici eu nu înțeleg. Cert este că asta mă relaxează și mă liniștește maxim. După ce revin din lumea mea în lumea reală de zi cu zi, văd că a ieșit ceva incredibil, pentru că adesea, nu îmi vine să cred că unele opere de artă (cum îmi place mie să le numesc) le-am creat eu, neavând studii în acest domeniu.

În Spania, clima este mereu foarte bună, de aceea de multe ori pictez la terasa mea plină de flori sub cer liber, unde găsesc liniștea și pacea de care am nevoie zilnic. În Palma de Mallorca, zilnic am parte de mult soare, de aceea în timp ce pictez mai renunț la unele haine, pentru că este foarte cald. Ador lenjeria intimă și în special dantela. Consider că este un detaliu foarte important pentru feminitate, senzualitate și oferă o notă de rafinament și de clasă oricărei femei”, a mărturisit talentata autoare, pentru EA.md.

Recent, pictorița ne-a dezvăluit povestea aflării sale în Spania într-un interviu. Puteți reciti tot aici și secretele sale de frumusețe:

După o carieră în televiziune acasă, Alina Poloboc își trăiește visul la Palma de Mallorca: e pictoriță de succes

Foto: Arhiva personală, instagram.com/silhouette_of_elegance

Distribuie articolul: