Această săptămână a început pentru Mitropolitul Vladimir cu o vizită la Castelul Mimi unde a binecuvântat vinul Pastoral. Asta după ce, săptămâna trecută, Înaltpreasfințitul a sfințit vinul combinatului „Cricova” și pâinea combinatului „Franzeluța”.

Activistul civic Rodion Gavriloi se arată dezamăgit de activitățile Mitropolitului Vladimir și vine cu un plan de acțiuni, care potrivit lui, sunt mai utile și ar bucura mai mult creștinii din țară. Rodion a creat o pagină de știri care să înlocuiască ceea ce vedem astăzi pe site-ul oficial al Mitropoliei Moldovei, mitropolia.md.

„De ceva timp urmăresc știrile pe site-ul Mitropoliei Moldovei. Aflăm că Mitropolitul Vladimir a fost la Fabrica Franzeluța și a sfințit pâinile/cozonacii. A fost la castelul MIMI și Cricova sfințind vinul pastoral. Nu așa știri aș dori eu să văd. Ce-mi doresc eu să văd:

Împăcarea celor două Mitropolii (a Moldovei din jurisdicția Moscovei și a Basarabiei din juristicția Bucureștiului). Este cu adevărat fățarnic de a îndemna în Postul Mare pe credincioși spre smerenie, împăcare, de vreme ce tu ca ierarh ortodox nu te împaci cu un alt ierarh ortodox cu reședința în aceeași localitate. Iar prin împăcare nu zic doar de saluturi trimise sau strângere de mâini, ci vreau să văd comuniune euharistică, adică slujirea mitropolitului Vladimir și a mitropolitului Petru a Liturghiei, împărtășindu-se din acelaşi potir.

Transparența decizională și financiară. Averea unor clerici este de-a dreptul exagerată, iar ierarhii locuiesc în case bogate și se plimbă cu mașine de lux și iahturi. Să nu uităm că toți ierarhii sunt monahi și fiind călugări au depus votul (au jurat) că vor trăi în sărăcie de bună voie. Desigur că nu mă aștept să meargă pe jos în haine rupte, dar mă aștept la onestitate, reieșind din veniturile medii pe economie. Respectiv să-și vândă mașinile și castelele cele scumpe și să construiască centre de plasament sau orice altceva util. Gestionarea parohiilor trebuie să revină Consiliului Parohial, iar nu preotului paroh. Toate veniturile nu sunt ale lui, ci a comunității (parohiei). Și anume parohia decide ce salariu va primi preotul și alți slujitori ai parohiei. Astfel parohia va putea face și caritate, și nu una ocazională, ci una sistematică, având grijă de familii defavorizate.

Conlucrarea comună cu toate confesiunile creștine. Ortodocșii, catolicii, protestanții (baptiști, Martorii lui Iehova, penticostali, adventiști, ș.a.) se închină unui Dumnezeu și recunosc pe Hristos ca fiind Răscumpărătorul lor. Și îndemnați de învățătura Lui, ar putea crea un centru unic de asistența socială a persoanelor defavorizate. Influența ortodocșilor, gestionarea catolicilor și a protestanților ar fi perfectă pentru a ajuta multe persoane nevoiașe și a arăta tuturor cât de frumos să fii creștin, care nu urăște pe alți creștini, ci poate conlucra cu ei. Eu îmi doresc să poată să se roage toate aceste trei confesiuni creștine. Însă ca prima etapă – lucrarea diaconească, adică slujirea socială, în folosul celor apropiați.

Mai aproape de tineri. Este fariseic a te lăuda cu 97% de creștini ortodocși conform recensământului, de vreme ce la slujbele duminicale participă ~1% din populație și acela în mare parte – persoane în etate. Este naiv a crede că tinerii de acum, peste 30-40 de ani vor merge la biserică, ca cei în etate de acum.
Ar fi bine ca mitropolia să facă o adaptare a slujbelor pentru ca tinerii să poată participa activ și nu doar duminica dimineața, când nu-i mai trezești. Și aici experiența Bisericiilor Catolice și Protestante sunt de mare folos. Cât de frumos ar fi ca ierarhii să aibă videobloguri, adresându-se săptămânal către tineri.

Adaptarea cultului. Aș dori ca mitropolia să adapteze cultul pentru ca să poată participa cât mai multă lume la slujbe. Ca lumea să nu vină ca la un teatru ascultând corul și neînțelegând ce se întâmplă, obosindu-se și plictisindu-se.  Ci să participe activ, să co-liturghisească cu preotul. Rugăciunea comună nu trebuie să fie un chin sau ceva neclar, ci să fie cât mai accesibilă și dorită de toți.

Biserica primitoare. Când mergi la protestanți, ei te primesc cu brațele deschise, ca Tatăl fiului risipitor din pilda lui Iisus. Când mergi în locaș ortodox, ești criticată că ești în pantaloni sau fustă scurtă, sau fără batic, sau cu buze vopsite sau că nu faci crucea cum trebuie. Mi-aș dori ca mitropolia să se debaraseze de această judecare a chipului și să primească pe toți. Căci Dumnezeu nu este doar în locaș, ci este peste tot, în stradă, la noi acasă. Și nu este important cum arătăm, ci ceea ce facem.

Locașuri adaptate pentru persoanele cu dizabilități. Poate când se construiau, nu s-au gândit, însă acum ar fi foarte corect ca Biserica prima să fie cu rampe de acces pentru persoanele cu dizabilități locomotorii. Biserica ar trebui să dea exemplu pentru societatea civilă, însă acum se primește invers. ONG-urile cer, iar mitropolia tărăgănează. Aș vrea să văd și parohii pentru persoanele cu dificiențe de auz, unde slujba este tradusă în limbajul mimico-gestual. Icoanele praznicelor, chiar și frescele (unde este cazul) pot avea plăci scrise în alfabetul Braille, pentru persoane cu deficiențe de vedere.

„În temniță am fost și nu M-ați vizitat” (Evanghelia de la Matei) În loc de Mimi și Cricova, aș vrea să văd pe ierarhi vizitând penitenciare, internate cu copii abandonați, hospice. Să vadă în ce condiții trăiesc și cum sunt tratați. Să afle cum ar putea să-i ajute.

Investirea în oameni, iar nu în locașuri. Se construiesc acum locașuri foarte costisitoare, cu turle scumpe, frescă scumpă, se construiesc timp de 10-20 de ani. Aș dori să se revadă aceste investiții și construcțiile să nu fie atât de dificile și scumpe, ci să se investească în oamenii din parohie. Cursuri pentru tineri și adulți, tabere creștine, ș.a.

Ieșirea ierarhilor în stradă. S-au închis în mitropolii, se deplasează cu escortă, dar aș vrea să iasă în stradă, la cei 97% din creștini ortodocși declarați, să zdrobească zidul dintre slijitorii altarului și simpli enoriași. Să viziteze satele și parohiile care de zeci de ani nu au fost vizitate de ierarhi

Anularea taxelor în Biserică. Biserica a devenit în ultimul timp o instituție de prestare a serviciilor religioase. Slujitorii dar și creștinii îngăduie acest comerț de Duh Sfânt în locașurile sfinte. Pentru orice slujbă (Botez, cununie, înmormântare, parastase ș.a.) se achită o taxă fixă stabilită de către cineva în prealabil. Eu consider că donațiile din Biserică trebuie să fie benevole și conștiente, fără a li se sugera creștinilor suma pe care trebuie să o ofere pentru un anumit “serviciu”.
Mănăstirile nici nu ar mai trebui să săvârșească Botez și Cununie, căci acestea sunt Taine ale parohiei. Ce ar fi dacă parohiile ar tunde în monahism (ar călugări)?

Axarea pe Liturghie comună și Euharistie. Mi-aș dori să se termine cu plimbarea icoanelor făcătoare de minuni, moaște, focul haric, miruri, icoane a sfinților pentru orice boală și necaz. Îmi doresc revenirea la esența creștin-ortodoxă – Liturghia săvârșită de preot cu popor și împărtășirea participanților cu Trupul și Sângele lui Hristos din potir – ceea ce este mai presus de orice moaște și icoane.

Sfintele Taine – bucurie a comunității. Sfintele Taine ar trebui să includă întreaga comunitate, iar Liturghiile să fie unite cu Taina Botezului, Taina Cununiei și cea a Sfântului Maslu.  Căci aceste au devenit particulare, uneori nici nu ai acces în locaș, dacă nu ești rudă sau prieten cu cei care se botează/cunună. În vechime toată comunitatea confirma primirea noilor membri prin botez și confirma unirea celor doi prin Taina (sacramentul) Cununiei. Dar un aspect important ar fi ca copilul botezat, sau mirii să se împărtășească în acea zi, în cadrul acelei Liturghii cu toată comunitatea.”

Vedeți știrile pe care și-ar dori să le citească Rodion Gavriloi pe pagina Mitropoliei Moldovei aici: ibb.co.