Pe 27 august, în timp ce Republica Moldova marchează 32 de ani de la proclamarea independenței, o serie de evenimente culturale, organizate de Guvern, vor anima Capitala.

Dimineața devreme, de la 8:30, președinta Maia Sandu, președintele Parlamentului Igor Grosu și prim-ministrul Dorin Recean vor aduce omagii la Monumentul “Maica Îndurerată” din Complexul Memorial “Eternitate”.

De la 9:20, înalții oficiali ai țării, membri ai Guvernului, conducătorii instituțiilor publice și reprezentanții diplomatici acreditați în Republica Moldova vor depune coroane de flori la Monumentul Domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt din centrul capitalei.

La ora 10:00, prim-ministrul Dorin Recean va lua parte la ceremonia de inaugurare a Sărbătorii Naționale “Ziua Independenței”, în Piața Marii Adunări Naționale, unde președinta Maia Sandu va susține un discurs către națiune. La eveniment vor fi prezenți reprezentanți ai Președinției, Parlamentului și Guvernului, membri ai corpului diplomatic, semnatari ai Declarației de Independență a Republicii Moldova și alte personalități notabile. Accesul cetățenilor va fi liber în Piața Marii Adunări Naționale pentru a celebra împreună suveranitatea și independența țării.

Începând cu 10:45, se vor desfășura concerte de fanfară oferite de orchestre din sistemul afacerilor interne. Apoi, de la 12:00 până la 16:00, prim-ministrul și ceilalți membri ai Guvernului vor fi disponibili pentru întâlniri cu cetățenii în cadrul programului “De vorbă cu cetățenii”. Acest eveniment va avea loc în curtea din spatele clădirii Guvernului. În aceeași locație, oamenii vor avea ocazia să descopere personalitățile remarcabile ale Moldovei acasă și în străinătate, să întâlnească campioni la lupte, să asiste la un spectacol de trântă și să participe la un atelier de pictură pentru copii.

La ora 16:00, în Piața Marii Adunări Naționale, va debuta spectacolul “Ca Acasă”, susținut de orchestre de fanfară, grupuri folclorice și ansambluri de dansuri tradiționale. La ora 18:00, Baletul Național “Joc”, alte grupuri folclorice, orchestre și soliști vor prezenta spectacolul muzical-coregrafic “Moldoveneasca”.

Manifestările culturale dedicate celor 32 de ani de independență a Republicii Moldova vor continua la 19:30 cu concertul “Eu – Acasă”, oferit de artiști din diaspora. Vor evolua artiști precum Valentina Nafornița (Austria), Alexandra Conunova (Elveția), Martina Meola (Italia), Pavel Efremov (Germania), Lilia Istrati (România), Andrei Jilihovschi (Franța), Cezar Moldovanu (Moldova), pianiștii Stanislav Jar și Laura Balicov (Regatul Țărilor de Jos), țambaliștii Ion Curteanu (Ungaria) și Alexandru Olaru (Moldova).

La ora 21:30, Orchestra Națională de Muzică Populară “Lăutarii” va urca pe scena din Piața Marii Adunări Naționale pentru a aduce încheiere spectacolului cu grandiosul dans “Moldovenii când se strâng”.

Distribuie articolul: