Pe 27 septembrie, creștinii ortodocși prăznuiesc Înălțarea Sfintei Cruci, una dintre cele mai vechi și respectate sărbători ale calendarului bisericesc. Crucea, văzută ca simbol al jertfei și al biruinței, este cinstită prin post, rugăciune și obiceiuri transmise din generație în generație.

Originea acestei zile ne duce în Ierusalimul anului 335, atunci când Sfânta Împărăteasă Elena a ridicat o biserică pe Golgota, locul unde fusese descoperită Crucea Domnului. La sfințirea acesteia, patriarhul Macarie al Ierusalimului a arătat mulțimii lemnul Crucii, binecuvântând credincioșii. De atunci, 27 septembrie a rămas data de pomenire a acestui moment de mare însemnătate pentru lumea creștină.

Tradițional, sărbătoarea este legată de un post aspru: credincioșii renunță la carne și lactate, iar în unele locuri chiar și la vin și untdelemn, ca gest de respect față de jertfa Mântuitorului. În satele românești, Ziua Crucii mai este cunoscută drept „Cârstovul Viilor”, marcând începutul culesului strugurilor. Tot de acum înainte, oamenii cred că plantele medicinale și fructele din pădure își pierd puterea, așa că nu mai sunt adunate.

Un alt obicei păstrat până astăzi este ducerea la biserică a florilor, a busuiocului sau a mentei. Acestea sunt binecuvântate și apoi puse la icoane ori la hotarele gospodăriei, ca semn de ocrotire și legătură cu divinitatea.

Dincolo de tradiții, semnificația spirituală a acestei zile rămâne una profundă. Crucea amintește fiecărui credincios de lupta cu încercările vieții și de speranța biruinței asupra răului. În biserici se citește fragmentul evanghelic în care Iisus îndeamnă: „Cine voiește să vină după Mine să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie”.

Pentru mulți, Ziua Crucii nu este doar o sărbătoare religioasă, ci și un prilej de reflecție și întărire a legăturii cu tradițiile moștenite din străbuni. Este un moment care aduce împreună comunitățile, reînnoiește credința și păstrează vii obiceiurile care unesc generațiile.

Distribuie articolul: