Preşedintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, a afirmat că, în cele 98 de zile ale invaziei ruse, 689 de copii au fost răniţi în urma atacurilor, iar 243 dintre aceştia au murit. Alţi 139 de copii sunt daţi dispăruţi. El a numit zece dintre copiii ucişi în acest război, spunând că nu este vorba despre numere, ci despre lumi distincte pe care armata rusă le-a distrus.

Zelenski a menţionat că peste 200.000 de copii ucraineni au fost deportaţi de ruşi până în prezent, acuzând că aceasta este una dintre cele mai odioase crime de război.

„Iminenţa pedepsei este un principiu pe care Ucraina îl va preda Rusiei. Dar mai întâi de toate, trebuie să le arătăm pe câmpul de luptă că Ucraina nu va fi cucerită, că oamenii noştri nu se vor preda şi copiii noştri nu vor deveni proprietatea ocupanţilor”, spune Zelenski.

„Toată lumea vede ce aduce Rusia în Ucraina şi ce vrea să aducă în alte ţări europene. Dispreţ total pentru indivizi, pentru întregi naţiuni. Statul rus îşi dispreţuieşte chiar propriii cetăţeni atât de mult încât ei nu înţeleg deloc valoarea vieţii umane. Soldaţii ruşi ucid şi mor ei înşişi ca şi cum nu ar fi oameni, ci doar praf. Praf sub picioarele stăpânilor Rusiei. Principiile vieţii noastre sunt complet diferite. Şi deşi viaţa s-a schimbat odată cu izbucnirea războiului, principiile noastre rămân aceleaşi. Fiecare persoană contează. Acesta este principalul lucru care ne deosebeşte de ocupanţi“, a afirmat Zelenski, în mesajul transmis miercuri noapte.

El a arătat că, în timpul celor 98 de zile ale invaziei ruse, 689 de copii au fost răniţi în urma atacurilor ocupanţilor, aceştia fiind doar cei despre care se ştie, întrucât nu există toate informaţiile din teritoriile ocupate în prezent, scrie hotnews.ro.

„Dar din ce se ştie azi – 446 de copii au fost răniţi, 243 de copii au murit. 139 sunt daţi dispăruţi. Se spune că conştinţa umană nu percepe numerele mari. Cu cât numărul este mai mare, cu atât este mai greu pentru o persoană să realizeze ce este în spatele său. Familii distruse. Personalităţi mici care nici măcar nu au avut timp să vadă cum e viaţa. Oamenii încercau doar să scape. Fiecare rând este o lume distinctă care a fost distrusă de armata rusă”, a subliniat Zelenski.

El a adăugat că pe lista celor 243 de copii ucişi sunt unii despre care nu se ştie nimic, nici măcar numele.

„Aproximativ 12 milioane dintre cetăţenii noştri au fost forţaţi să îşi părăsească locuinţele din cauza războiului. Peste 5 milioane s-au dus peste graniţe. Şi majoritatea sunt femei şi copii. Vom face totul ca ei să se poată întoarce acasă în Ucraina. De asemenea, Rusia duce o politică criminală de deportare a oamenilor noştri. Deportează forţat atât adulţi, cât şi copii. Aceasta este una dintre cele mai odioase crime de război ale Rusiei. În total, peste 200.000 de copii ucraineni au fost deportaţi până acum. Sunt orfani din orfelinate. Copii cu părinţi. Copii separaţi de familiile lor. Statul rus îi împrăştie pe aceşti oameni pe teritoriul său, îi stabileşte pe cetăţenii noştri în special în regiuni îndepărtate. Scopul aceste politici criminale nu e doar să fure oameni, dar să îi facă pe cei deportaţi să uite de Ucraina şi să nu se poată întoarce”, a continuat preşedintele ucrainean.

El a afirmat că trebuie găsită o soluţie şi pentru această provocare şi pentru a se asigura că cei care au ucis, torturat şi deportat ucraineni vor răspunde pentre faptele lor. Totodată, a menţionat că a oferit noi distincţii, pentru 380 de luptători, astfel că în total numărul se ridică la 17.086.

Datorită tuturor celor care apără statul nostru, oamenii noştri, copiii noştri, putem fi siguri că Ucraina are totul şi are un viitor”, a conchis Zelenski.

Distribuie articolul: