Îmi propun să slăbesc, apoi îmi comand cea mai nesănătoasă mâncare. Sunt mii de articole cu soluții pentru a avea un regim alimentar sănătos. Dar ce faci atunci când îți place mâncarea și vrei să mănânci de toate? Prăjitura ta preferată e ca o îmbrățișare atunci când ai avut o zi stresantă. Da, ar trebui să avem grijă de sănătatea noastră. Însă rutina și viețile stresante complică foarte mult lucrurile. În fond, trebuie să fim sănătoase și din punct de vedere psihic. Așadar, iată ce ar trebui să faci pentru a slăbi atunci când îți place mâncarea.

Selectează versiuni mai sănătoase ale alimentelor pe care le consumați în mod obișnuit

Bazează-ți alimentația pe alimente integrale. Alimentele procesate tind să fie mai puțin sănătoase, cu adaos de grăsimi, zahăr și sare.

Atunci când mănânci în oraș sau comanzi, alege cea mai sănătoasă opțiune dintre cele oferite care îți place. Încearcă mai mult să gătești folosind cuptorul, e mai ușor și nu îți ia atât de mult timp.

Dacă îți place pâinea albă, înlocuiește-o cu cea din cereale integrale, e mult mai gustoasă.  Dacă îți plac pastele, atunci optează pentru cele din făină integrală sau paste din orez. Înlocuiește cartofii prăjiți cu cei copți. Alege produse ce conțin mai puține grăsimi.

Pregătește mâncarea folosind metode de gătit sănătoase

În primul rând, alege uleiuri nesaturate, cum ar fi cel de măsline. Optează pentru rețete care conțin produsele preferate, însă alege să le coci sau să le fierbi în loc să le prăjești. În al doilea rând, nu uita de legume. Orice mâncare e mai gustoasă dacă adaugi legume. Ai diverse opțiuni și nu trebuie să te limitezi doar la morcovi sau ardei. De asemenea, poți folosi condimente precum ardei iute, coriandru, wasabi, muștar, oțet balsamic și usturoi. Mâncarea sănătoasă nu înseamnă mâncare fadă.

Consumă legume și fructe

Acestea au puține calorii, dar te fac să te simți plin și satisfăcut. Așadar, când vine vorba de echilibrarea alimentației. În loc să mănânci bomboanele tale preferate pe stomacul gol, mănâncă mai întâi o masă sănătoasă și păstrează bomboanele pentru desert. Probabil că vei mânca mai puține dulciuri. Fructele și legumele au  numeroase beneficii pentru sănătate.

Cantități potrivite

Poate că cel mai important pas pentru a putea mânca ceea ce îți place este să ții cont de cât mănânci. S-ar putea să fie nevoie să te obișnuiești cu acest lucru. Și odată ce începi să mănânci alimentele potrivite,  în cantitățile potrivite, vei descoperi în curând că o porție mică e de ajuns. Evident că e nevoie de timp pentru a-ți deprinde organismul să mănânce mai puțin.

Nu mânca în grabă

Nu ieși din casă fără să mănânci. Mirosul de plăcinte și covrigi te vor ademeni. De asemenea, îți faci rău dacă mănânci în grabă. Bucură-te de bucatele tale preferate, savurându-le într-o cafenea sau în confortul casei tale.

Mănâncă încet

Nu te grăbi să mănânci. Mănâncă mai încet, mestecă bine fiecare înghițitură. Creierul are nevoie de 20 de minute pentru a înregistra senzația de sațietate.

Dacă simți nevoia de a mânca doua porție, așteaptă cinci minute.

Mișcă-te

Exercițiile fizice te vor ajuta să slăbești, de asemenea, au numeroase beneficii.  Știind că arzi câteva calorii în plus îți va permite să te bucuri de un aliment preferat din când în când, atunci când îți este poftă de el. Indiferent de activitatea fizică pe care o alegi, fă-o în mod constant.  Există o mulțime de exerciții  pe care le poți face chiar de acasă.

În concluzie, te poți bucura de alimentele care îți plac, dar trebuie să o faci conștient și responsabil. Acordă-ți timp pentru a-ți modifica regimul alimentar și a găsi soluții optime. Nu uita să-ți asculți organismul și să observi ce funcționează și ce nu. Trebuie să ai un regim alimentar sănătos și să faci exerciții fizice deoarece îți iubești corpul și vrei să ai grijă de el. Pierderea kilogramelor e un bonus.