A demonstrat nu o dată cât de mult iubește oamenii. Drept dovadă sunt și zecile de fapte bune pe care le-a făcut de-a lungul timpului. Și pentru că vin sărbătorile de iarnă, Ilie Bivol și-a propus să-i facă fericiți pe cei care au cu adevărat nevoie - copiii orfani. Ieri, vloggerul a lansat o campanie de colectare de fonduri pentru ca, împreună să putem de aduce zâmbetul pe fața celor pentru care orice atenție contează.


Ilie a anunțat că, de sărbători va merge la câteva orfelinate din țară, dar și din România, pentru a aduce un strop de culoare și fericire pe fața micuților care trăiesc acolo. Mai mult, vloggerul va filma fiecare vizită pentru a le demonstra celor care vor contribui la realizarea acestui obiectiv, câte reacții pozitive au reușit să adune:

„Eu am crescut opt ani în orfelinat. Acolo am trăit, acolo a fost casa mea. Mulți din voi trăiți acasă, aveți părinți, de Crăciun primiți cadouri, dar copiii de genul meu, copiii orfani nu au parte de o familie. Aici venim noi: eu, tu, toată comunitatea aceasta mare, care se numește „Internet”, pentru a face fapte bune”, a menționat Ilie Bivol într-un vlog postat ieri pe canalul său de YouTube.

14063924_10210441753103264_734723972842434261_n

Astăzi, însă tânărul a hotărât să mai publice un video, pentru a răspunde răutăților venite din partea oamenilor:

„Fac acest video pentru a răspunde la câteva comentarii. Au fost foarte multe mesaje pozitive, dar cele negative nu au lipsit. Am mari emoții, pentru că atunci când îmi amintesc de trecut este foarte greu. Nu a fost deloc simplu. Eu nu vreau să îmi spuneți că vă pare rău. În viață sunt foarte mulți oameni nevoiași. Am fost dat la orfelinat de la șase ani, iar acesta a devenit o casă pentru mine, dar nu una pe care o aveți voi acum. Presupun că mulți dintre voi au familii și părinți care vă spun că vă iubesc și sunt sigur că mulți nu apreciază lucrurile acestea. Un copil care nu are parte de atenție, apreciază foarte mult atunci când cineva vine la el și îi spune că el contează, că nu este un nimeni, ci un copil cu un viitor. Deseori, în orfelinate ești bătut, ești înjosit chiar și de profesori. Cineva mi-a scris că eu adun acești bani pentru a mă îmbogăți, iar eu am rămas uimit. Am făcut multe fapte bune și o să mai fac. Nimeni nu este dator să doneze și eu nu vă impun să o faceți, eu doar vă rog. Acei câțiva lei pot aduce zâmbetul pe fața cuiva. Tu vei sărbători Crăciunul alături de cei dragi și nu îți va păsa că există, undeva un copil care nu își permite să aibă o masă de sărbători. Pentru tine poate o pungă cu dulciuri nu înseamnă nimic. Pentru acel copil, însă înseamnă tot”, a adăugat vloggerul.

Urmărește filmulețul integral mai jos: