Reprezentanții Serviciului Vamal de comun cu cei ai Poliției de Frontieră au realizat o vizită de lucru în cadrul proiectului de asistență externă „Dezvoltarea capacităților de dresaj canin ale Serviciului Vamal și Poliției de Frontieră din Republica Moldova”.

Vizita a debutat în cadrul unei ședințe comune desfășurate cu reprezentanții Serviciului Vamal al Republicii Cehe, la sediul central al instituției. Delegația din Republica Moldova a fost familiarizată cu activitatea centrelor operaționale de coordonare ale Vămii și Poliției pentru Străini a Republicii cehe. De asemenea, a fost prezentat controlul de rutină desfășurat de echipele canine în cadrul Aeroportului Internațional din orașul Praga, terminalului poștal și echipelor mobile pentru o cunoaștere mai amplă a proceselor operaționale în care sunt implicate echipele canine.

Totodată, în cadrul vizitei participanții s-au familiarizat cu activitatea, infrastructura și metodele de dresaj canin implementate în cadrul Centrului Chinologic din orașul Hermanice. În cadrul discuțiilor au fost vizate aspecte tehnice de implementare a proiectului și obiectivele care urmează a fi atinse.

La finalul vizitei, reprezentanții celor două țări au reiterat importanța menținerii și dezvoltării relațiilor de parteneriat și au convenit să amplifice eforturile comune pentru realizarea proiectului. Totodată, reprezentanții Serviciului Vamal al Republicii Moldova au oferit două medalii, pentru rezultatele obținute la cea de-a șasea ediție a Competiției echipelor canine, sub genericul „Împreună în lupta împotriva contrabandei de țigarete și tutun”, desfășurată în perioada 24-25 august 2022, în Republica Moldova.