Oxana Sidorenko are o experiență de peste 10 ani în cadrul Companiei Mary Kay®, și a reușit în decursul timpului să aibă o evoluție deosebită în carieră. Ce a motivat-o, cum a reușit și ce are de câștigat o femeie care alege cariera în această companie, Oxana Sidorenko ne-a povestit în cadrul unui interviu marca 20+.

Un ruj probat la primul job la care lucra invitata noastră a determinat-o să aleagă cariera într-o companie care îi oferea oportunități extraordinare, însă, întâi de toate, a ales produsele cosmetice de înaltă calitate la un preț foarte avantajos. Ce abilități importante i-a dezvoltat activitatea în această companie?

„Avântul meu în carieră a început cu visul meu cel mare: de a ajunge în inima Companiei, în Dallas (SUA). Iar pentru aceasta trebuia să ajung Lider. Mai departe nu și-a pus întrebarea „de ce”, ci „cum”. Master-class-urile au fost cele care m-au ajutat foarte mult. Adoram și îmi place și până acum să admir cum femeile se uită în oglindă la sine cu admirație și cum prind aripi cu fiecare Seminar la care iau parte”, spune Oxana Sidorenko.

Care este produsul nou fermecător acestui an, lansat Mary Kay®, prin ce este deosebit acest set de produse și de ce trebuie să îl aleagă doamnele, aflăm din materialul video, realizat în cadrul proiectului 20+.

P

 

 

Distribuie articolul: