În articolul de astăzi vom vorbi, pe scurt, despre soiurile de vin roșu autohton, ce se regăsesc pe suprafața Republicii Moldova și cea a României. Or, este foarte important să ne cunoaștem valoarea națională.

Dacă cu ceva timp în urmă pe arena vinicolă europeană și mondială se punea accentul pe vinurile soiurilor europene, gen Cabernet, Merlot, Chardonnay sau Riesling, ultimele tendințe acordă preferința soiurilor autohtone pe care le cultivă fiecare țară. Într-un cuvânt, fiecare se laudă cu ce are mai bun, mai roditor și mai deosebit pe pământul natal.

Așadar, care sunt soiurile noastre roșii?

Feteasca Neagră

A început să fie cultivat în zona de sud a Moldovei și este un soi de viță-de-vie destul de vechi, are peste 2000 ani. Este un soi despre care se spune că a fost domesticit, direct din sălbăticie. În Republica Moldova, acest soi de viță-de-vie este cultivat pe o suprafață de cca 250 ha. În popor i se mai spune Coada rândunicii, Zborul Rândunicii sau Păsăreasca Neagră.

Vinul produs din acest soi se caracterizează printr-o culoare intensă, roșu spre bordo, cu arome de fructe sălbatice, vișine, pomușoare, piper, flori de câmp. Soiul este potrivit atât pentru producerea de vinuri roșii, cât și pentru producerea de vinuri rose de calitate.

Rara Neagră

Soiul acesta se cultivă din vremuri străvechi pe teritoriul Republicii Moldova, mai exact de pe vremea geto- dacilor, dar cele mai de calitate vinuri ale acestui soi se fac în regiunile microzonei Purcari, Valul Traian, practic în toată zona Ștefan Vodă. Apropos, este atestat documentar ca unul din vinurile preferate ale lui Ștefan cel Mare.

În Moldova, acest soi ocupă aproximativ 120 ha de vie. Vinurile din soiul Rară Neagră sunt vinuri cu aciditate înaltă, ceea ce le face potrivite pentru fabricarea spumantului roz și roșu. Per general, sunt niște vinuri mai ușoare, cu arome fine de pomușoare, fructe de pădure, trandafir. Rara Neagră a mai fost botezată în popor ca Băbeasca Neagră sau Crăcana, datorită formei ciorchinelui.

Codrinschi

Un soi mai puțin popular, obținut prin încrucișarea soiurilor Rara Neagră cu Cabernet Sauvignon. A fost testat timp de 40 ani și abia în anul 2005 a fost inclus în „Catalogul soiurilor de peste Prut”.

Codrinschi este un vin cu o structură bine definită, cu o concentrație de fenoli ridicată. Aromele sale sunt preponderent fructate, de fructe dulci, printre care se inserează arome florale. Un vin Codrinschi maturat suficient în butoi de stejar poate prezenta note ușoare dulcii de vanilie.

Avem foarte mulți producători, mici și mari, în Republica Moldova care au reușit să prezinte pe arena mondială a vinurilor, la concursuri europene și internaționale, vinuri deosebite create din soiuri autohtone.

Putem afirma, cu mândrie, că micii și marii vinificatori contribuie, prin muncă enormă, ca noi să ne putem bucura de un vin de calitate la masă. Iar pentru a savura pe deplin un vin roșu bun, țineți cont de câteva recomadări:

  1. Paharul potrivit. Vinul roșu se servește din pahar cu picioruș, înălțimea de aproximativ 20 cm. Cupa va fi de capacitatea de 500 ml, forma rotundă, bombată la pântec și mai îngustă la gură. Materialul paharului va fi întotdeauna sticla.
  2. Temperatura ideală. Vinurile roșii se servesc la temperatura de 13 – 18 grade și nu la temperatura camerei, cum se vehicula până nu demult. Deși, dacă este consumat în beci, putem folosi și noțiunea de temperatura a camerei…
  3. Asortează corect bucatele cu vinul. Vinul roșu se va servi preponderent cu cărnuri. Porc, vită, miel sau vânat, rață sau curcan. Se potrivește și la pastele cu sos roșu, la cașcavalurile maturate tari. Se vor evita preparatele sau gustările picante.

Ți-am prezentat, pe scurt, soiurile de vinuri roșii autohtone. Nu întârziem să spunem că orice tip de vin trebuie consumat selectiv, corect și, mai ales, cu moderație! Să ai poftă.

Distribuie articolul: