Mult vin nu există, mai ales cu o mâncare gustoasă și aromată! 

„In Vino Veritas” – Platon

Ieri seara am avut o revelație care este demnă de pus în lista „coincidențe fericite”! Pe la orele șase seara, centrul Chișinăului era în plină sărbătoare, muzică, festivaluri. Era vineri și respiram diferit, mai ales cei care s-au vaccinat. Perindam printre lumea relaxată, și am dat de un stand negru, cu o denumire care mi-a prins atenția în trei secunde. Wine Crime!

 

 

 

 

 

 

Și pentru că vinul reprezintă poezia îmbuteliată, iar eu ca o adevărată fană a celui rose, am îndrăznit să mă apropii și să cer detalii, de la băieții din echipa Wine Crime, despre proveniență, idee și cu ce-ar merge servit o asemenea sticlă de vin.

Picăturile roz provin din sudul țării, de pe podgoriile însorite ale raioanelor care sunt mai aproape de mare. Sticla instigă la un partener de nădejde pentru orice tip de peripeție sau „crimă”, iar gustul fin al soiurilor îmbinate dintre Merlot, Cabernet Sauvignon și Syrah, fac berechet armonios cu o seară de pizza, cașcavaluri mai tari, cu o salată Caprese sau un Carpaccio cu somon.

 Perfect? Da! Eu deja mi-am scăldat papilele gustative cu această băutură, cică dedicată femeilor, dar curioasă fiind, am întrebat câțiva trecători ce părere au despre gustul vinului prezentat. Kelly din Canada mi-a zis că este bun și masculin, iar Irina mi s-a destăinuit că îi plac vinurile seci care nu acresc, de aceea a luat două sticle.

„În apă omul își vede propria figură. Însă în vin, omul îmbrățișează inima altuia.” – proverb francez

Multitudinea de oameni, din fața standului amenajat într-un stil deosebit, verde-proaspăt și negru-roditor, s-au distrat bând cocktailuri gustoase, făcând fotografii, bucurându-se de începutul glorios de weekend, lângă oameni vestiți și influenceri.

O seară de vineri perfectă cu un vin nou lansat pe piața noastră. Băieții vor fi tot weekendul pe strada pietonală, lângă sediul central MAIB, vă recomand măcar din pură curiozitate să încercați gustul lui, este gratuit!

Voi ce vin preferați și de ce?