Prima reacție a actriței Amber Heard a fost despre cum a fost influențat procesul de social media. Interviul integral acordat NBC News și va fi făcut public vineri.

„Nu-mi pasă ce cred alții despre mine sau cum vrei să judeci ce s-a întâmplat în intimitatea din casa mea în timpul căsniciei, în spatele ușilor închise. Nu mă gândesc că oamenii de rând ar trebui să știe lucrurile astea așa că nu o iau personal”, a spus Amber Heard.

„Însă, chiar și cineva care este sigur că merit toată această ură, chiar dacă crezi că mint, tot nu te poți uita în ochii mei și să-mi spui că pe social media a existat o reprezentare corectă. Nu îmi poți spune că tu crezi că a fost corect”, a mai spus actrița.

Aceasta a vorbit și despre juriul implicat în caz, spunând că nu îi învinovățește pentru verdict.

„Nu-i învinovățesc, chiar înțeleg. Este un personaj îndrăgit și oamenii simt că îl cunosc. Este un actor fantastic”, a spus aceasta.

Amber Heard nu îi poate plăti lui Johnny Depp despăgubirile de 10,4 milioane de dolari

Amber Heard nu poate plăti „cu siguranţă” mai mult de 10 milioane de dolari despăgubiri fostului soţ Johnny Depp pentru că l-a defăimat în presă, potrivit verdictului dat miercuri de juraţii americani, a declarat joi avocatul actriţei.

Johnny Depp a câştigat acest proces ultra mediatizat, chiar dacă juraţii au concluzionat că cele două vedete s-au defăimat reciproc.

Întrebată de postul NBC dacă clienta sa poate plăti 10,4 milioane de dolari despăgubiri, Elaine Bredehoft a răspuns: „Oh, cu siguranţă nu”. Avocata, care consideră că Amber Heard a fost „demonizată” de echipa juridică a actorului din „Piraţii din Caraibe”, a precizat că se bazează pe decizia de la apel. „Există o cantitate enormă de dovezi care au fost anulate în acest caz!, a adăugat ea.

Dacă Amber Heard nu va putea plăti suma decisă de juraţi, ar avea la dispoziţie mai multe opţiuni: potrivit unui specialist intervievat de CBS, ar putea face recurs, banii i-ar putea fi deduşi din comisioanele viitoare, ar putea declara falimentul personal sau Johnny Depp să renunţe la daune.

Sursa: stirileprotv.ro

Distribuie articolul: