Sunt celebre, frumoase și au preferat iubiți mai tinerei! Acestor femei celebre nu le-a fost frică de critica cârcotașilor, ele știu că nu te pui cu dragostea! Mai ales că ea nu ține de vârstă. 

Lisa Bonet 

Lisa Bonet este una dintre cele mai norocoase femei din lume. Și una dintre cele mai invidiate! A fost căsătorită cu Lenny Kravitz, iar apoi l-a cucerit pe „Aquaman”, Jason Momoa. Pe vremea aceea nu era celebru și bogat, însă la fel de chipeș. Momoa este cu 12 ani mai tânăr decât Lisa Bonet, dar asta nu le-a afectat relația. Sunt împreună din 2005 și au doi copii.

Halle Berry 

Înainte de Gabriel Aubrey sau Olivier Martinez, a existat Eric Benet în viața lui Halle Berry. S-au despărțit după numai 3 ani de căsnicie, Benet recunoscând că a înșelat-o de mai multe ori. După această căsătorie eșuată, Halle Berry a avut o relație cu Gabriel Aubry, un model cu 10 ani mai tânăr ca ea.

Jennifer Lopez

Lui Jennifer Lopez îi plac bărbații mai tineri, însă nici ea nu arată cu un an mai mult de 30! Deși are 52. După despărțirea de Marc Anthony, diva latino a avut o relație de 5 ani cu dansatorul ei, Casper Smart, care este cu 18 ani mai tânăr decât ea.

Kris Jenner

Mama surorilor Kardashian-Jenner a fost căsătorită timp de 22 de ani cu Bruce Jenner, care, între timp a devenit femeie și își spune Caitlyn. Nu la mult timp după divorț, Kris a început o relație cu un bărbat cu 25 de ani mai tânăr ca ea, Corey Gamble.

Madonna

Madonna are „lipici” la bărbați mai tineri, iar după despărțirea de Guy Ritchie a bifat o listă lungă de astfel de cuceriri. Se spune că după divorț, Madonna a avut o relație cu fostul logodnic al lui Jennifer Lopez, Alex Rodriguez. Acum regina popului, la 63 de ani, are un iubit de 27.

Demi Moore

După 13 ani de căsnicie cu Bruce Willis, Demi Moore a sărit în brațele lui Ashton Kutcher, care are cu 16 ani mai puțin decât ea. În acest caz, diferența de vârstă chiar și-a spus cuvântul, iar Demi și Ashton s-au despărțit după 6 ani de relație.

Megan Fox

După 10 ani de căsnicie, Megan Fox l-a lăsat pe Brian Austin Green, cu care are 3 copii, pentru Machine Gun Kelly. Dacă Austin Green era cu 13 ani mai în vârstă ca ea, Machine Gun e cu 4 ani mai tânăr.

Sursa: Protv.ro

Distribuie articolul: