În perioada 1-3 septembrie 2017, toată lumea, de la mic la mare, este așteptată la cel mai îndrăgit eveniment cultural - Festivalul Medieval.

Centrul Cultural Vatra, gazda evenimentului, vine și în acest an cu un program divers care va spori cultivarea interesului pentru mesajul trecutului, tradițiilor și îndeletnicirilor strămoșești.

1

În premieră, Republica Moldova va găzdui Turneul Internațional de reconstituire a luptelor istorico-medievale, la care vor participa cluburi de reconstituire istorică din întreaga lume ce se vor întrece la nominalizări de lupte și diverse competiții.

2

Cei care vor alege să întâmpine toamna la Festivalul Medieval, vor avea parte și de un concert grandios, pe scena căruia vor urca interpreți, trupe și band-uri celebre din țară și de peste hotare. Programul se va încheia cu un spectacol nocturn de excepție cu foc de tabără și fire-show feeric.

max_2461

Iar dacă doriți să petreceți seri romantice în sânul naturii, organizatorii vă pun la dispoziție un loc special amenajat pentru corturi dotat cu condiții necesare, precum și o zonă de colibe amenajată în stil rustic național.

4

Plictiseala va lipsi din „meniul” festivalului. Și asta pentru că fiecare vizitator va putea participa la diverse competiții sportive și vor putea admira Codrii Moldovei în toată splendoarea lor.

max_2753

Rezervează-ți biletul acum pe iticket.md și fii în pas cu toate pregătirile, urmărind pagina Vatra și evenimentul Festival Medieval 2017 Vatra.

De pe 1 până pe 3 septembrie trăim aventura unei călătorii în trecut la Vatra!

Pentru mai multe informații îi puteți apela la numerele de telefon 079551133, 069933683.

disclaimer Arta si cultura

 

Distribuie articolul: