Interpretul Valy Boghean a oferit un interviu chiar în prima zi din an pentru Radio Vocea Basarabiei. Artistul a povestit despre creațiile din 2020, cum a fost anul muzical pentru el și ce i-a reușit, în pofida pandemiei. Printre altele, artistul a recunoscut că s-a despărțit, cel puțin pe moment, de soția sa, Violeta. Cei doi sunt separați, de ceva vreme.

Relația cu feciorul

„Oricât aș povesti eu acum, am păreri bune despre mine, dar e greșit să spun eu. El e cu mine mereu, la filmări și concerte – asta e cel mai mult ce pot eu să-i ofer. Nu mă întreba însă pe mine, e nevoie să-i întrebi pe ei despre mine. Eu cred că Dumnezeu atunci când a creat femeia trebuia să ne întrebe și pe noi, bărbații, să nu ne-o dea ca pe-o povară. Sper să mă lămuresc până la sfârșitul vieții cu sensul și rolul unei femei”, a declarat Valy.

Relația cu soția sa

„În familia mică, Boghean, eu am făcut o pauză. Așa că anul acesta voi fi cel mai leneș om, îmi voi recupera energia, puterea și somnul. Nu am de ce să mă ascund, nu-s cele mai bune timpuri între mine și soție, dar comunicăm și noi ca doi oameni maturi. Ce ține de sărbătoare, nu prea am motive mari de sărbătorit anul acesta, nu trăiesc așa emoții. Am pus pur și simplu o pauză. Și nu vreau să mă gândesc nici spre bine și nici spre rău”, a mai spus interpretul în interviul acordat jurnalistei Zina Bivol.

Relația cu muzica în 2020

„Sunt împlinit profesional, deși a fost un an greu anul acesta și mulți artiști nici n-au ajuns poate să ia instrumentul în mână. Eu am avut parte cu băieții și de multă muzică, și de concerte, evenimente și realizări. Noi în acest an, într-un final, am înregistrat patru albume cu toată muzica din ultimii ani. Nu le înregistrasem, unele erau doar în concertele video. Tot în acest an am făcut acest film biografic – sunt foarte multe realizări profesionale. Dar bucuria nu trebuie să vină numai de aici”, a concluzionat valu Boghean în final.