Valentina Ciobanu, are 35 de ani și este psiholog sistemic, dar practică și tehnica catatim-imaginativă Simboldrama. Prima facultate a Valentinei este cea de Drept, este magistru în Drept, însă psihologia este domeniul în care se regăsește. A făcut studii, respectiv și master în domeniul Psihologie, dar și Foarmare în Terapie Sistemică certificată de Asociația de Consiliere și Terapie a Familiei din România. 

Am am decis să aflăm detalii despre traumele din copilărie, ce sunt ele și cum le facem față. 

Daniela Gorincioi: Ce înseamnă traumă și cum înțelegem că aceasta e obținută anume în copilărie?
Valentina Ciobanu: Trauma este o experiență pe care o trăim în non-acceptare. Experiență care ne ține blocați într-o anumită etapă a vieții și nu ne permite să ne dezvoltăm așa cum ne dorim
sau, nu ne permite să trăim ceea ce ne dorim cu adevărat. Majoritatea traumelor vin din copilărie, pentru că de modul în care am fost iubiți, educați, protejați de către părinții noștri sau persoana care ne-a îngrijit, depinde modul cum vom gestiona diferite situații mai dificile în viață.

DG: Copilul dobândește caracterul în funcție de mediul în care trăiește. Ceea ce rezultă că formarea personalității se începe în copilărie, anumite obișnuințe și percepția mediului prin prisma propriilor trăiri. Anume și aceasta e perioada în care apar traumele, care dacă sunt neglijate de maturul de alături pot schimba radical viitorul său. Cum am putea transmite părinților ideea de responsabilizare nu doar în ceea ce privește starea de sănătate
fizica, dar și cea psihică a copilului?
Valentina Ciobanu: Nu în zadar avem atâta acces la informație acum. Dacă de unul singur nu prea ai idei cum și ce ar fi bine să faci pentru sănătatea mintală a copilului tău, iar aici mă refer
anume la echilibrul psihologic, apelați la specialiști. Acum și pentru persoanele care sunt pe cale să devină părinți se organizează întâlniri cu psihologul la diferite termene ale sarcinii. Nu uitați
că pomul este influențat de vreme, și nu vremea este influențată de pom. La fel e și cu părinții care pot influența copiii de mici, și nu invers.
DG: Traumele din copilărie pot influența copilul ajuns matur astfel încât să aibă anumite comportamente stranii?
Valentina Ciobanu: Da! Dacă un copil de mic a fost abuzat sistematic, mă refer la abuz fizic, dar și verbal, el va dezvolta anxietate, atacuri de panică, nevroză și posibil isterie. Pentru că el a
crescut în asemenea mediu și altfel nu știe cum. Copilul preia din copilărie toate comportamentele adulților și le transpune în viața lui de matur. Dacă psihicul copilului este influențat negativ de mic, el va dezvolta și patologii în viața adultă, de exemplu alcoolismul, narcomania sau promiscuitatea. Tot aici adăugăm și comportamentul violent sau comportamente ce l-ar duce chiar la privarea libertății.

DG: Fiecare copil este unic în felul lui. Cum poate un copil ajuns la maturitate să depășească momentul când părinții mereu îl compară cu frații sau copii din clasă, or copiii vecinilor?
Valentina Ciobanu: Cu regret, aceasta se întâmplă des. Ajuns matur, persoana poate să se detașeze de familia lui, unde mereu a fost supus acestor critici și să lucreze cu el însuși. Să-și
schimbe radical viziunea asupra sa, în primul rând, iar apoi asupra lumii. Să dobândească acea încredere în sine, care i-a fost știrbită de mic și să ia inițiativa în propriile mâini. Dacă îi reușește
de unul singur să o facă, să știți că este o persoană excepțională. Dar, în mare parte este nevoie de ajutor din exterior, ajutor care să-l ajute să înțeleagă care sunt momentele declanșatoare ale
stărilor negative și care sunt pârghiile care l-ar ajuta să le depășească. Acest ajutor din exterior sunt specialiștii – psihologul, psihoterapeutul sau psihiatrul.
DG: Am cunoscut persoane care aveau un defect în vorbire, pe alocuri se mai bâlbâiau. Aceste bâlbe ar putea fi din cauza unui stres, sau, iarăși, din cauza unui stres din copilărie. Care ar fi explicația acestui fapt?
Valentina Ciobanu: Balbismul sau bâlbâiala, este o tulburare de vorbire care este codificată ca și patologie numai dacă severitatea ei este atât de marcată, încât perturbă fluența vorbirii, plus mai poate fi însoțită de mimici ale feței sau gesticulații ale corpului. În vorbire sunt antrenate respirația, fonația și articularea, toate fiind coordonate de creier. Înainte de a vorbi, noi inspirăm,
coardele vocale se apropie una de alta, iar aerul reținut în plămâni este eliberat treptat trecând prin coardele vocale ușor deschise, determinând o ușoară vibrație și astfel se produce vocea.
Atunci când creierul este supus unei traume, acest proces poate fi perturbat, iar cel mai des se poate întâmpla de la vârsta de 3 ani până la 6. Și mai afectați pot fi băieții, decât fetele. Stresul
puternic este impediment de dezvoltare pentru centrul vorbirii din creier, de aceea se recomandă a se lucra de timpuriu cu specialistul, care este logopedul, în acest caz.

DG: În cazul divorțului între părinți, de obicei, copilul suferă cel mai mult. În cazul unei fete, ajunsă la maturitate poate avea neîncredere în bărbați pentru a construi o relație serioasă. Iar în cazul unei căsătorii, nu ar avea încredere deplină în soțul ei. Cum depășești situația în cazul de față?
Valentina Ciobanu: Da, ar putea fi un impediment în formarea unei relații sănătoase de cuplu. Pentru copil, plecarea unui părinte din familie este trădare. Copilul se simte trădat. Cu excepția
cazului în care chiar copilul insistă ca părinții să divorțeze (aici sunt cazurile de abuz fizic, verbal, financiar, alcoolism, narcomanie). Pentru fete, tatăl este imaginea bărbatului ideal. Ea crește cu
această imagine. Iar atunci când se produce divorțul, în mintea fetei se produc o ruptură și o neclaritate: „De ce tata se desparte de mama?”. Dacă părinții nu intervin imediat cu explicații, de
ce are loc divorțul, că de fapt părinții se separă și nu părinții de copii, că ei în continuare vor fi cei mai iubiți și apreciați copii, că ei în continuare le vor fi ajutor și sprijin și așa mai departe,
atunci ne vom confrunta cu copii care vor deveni adulți cu stima și încrederea de sine foarte scăzută. Aici nu vor avea decât să-și lucreze traumele în propriile terapii.

DG: Ar fi asta o traumă și în cazul băieților. La maturitate ar putea avea anumite reacții față de o femei și să-i fie dificil să mențină o familie.
Valentina Ciobanu: Cu băieții poate fi la fel, dar situația ar putea lua și o altă întorsătură. Băiatul ar putea proceda exact invers, ar putea face exact invers de ce a făcut tata sau mama. Divorțul ar putea deveni un anti exemplu pentru el și bărbatul devenit adult ar putea crea relații foarte strânse și sănătoase, respectuoase și fidele cu partenera sa, având ca precedent negativ divorțul
părinților.

DG: Care ar trebui să fie conduita unui părinte pentru a se asigura că nu îi va crea o trauma propriului copil?
Valentina Ciobanu: Nu este posibil 100%! Însă, atunci când eu, ca și părinte, văd că-i creez un disconfort emoțional copilului meu, pot interveni cu scuzele de rigoare și cu explicații de ce am
procedat așa sau de ce am strigat la el, de ce l-am pedepsit sau de ce nu i-am acordat atenție. Explicându-i și interacționând cu el, copilul se simte ascultat, înțeles și simte că i se acordă atenție, ceea ce este foarte important pentru el. Nu veniți doar cu interdicții, lăsați copilul să se manifeste, să-și exteriorizeze toate emoțiile, toate! Și întrebați-l de fiecare dată cum se simte.
Când vine de la școală, prima întrebare să fie: „Cum te simți?” și nu „Cum a fost azi la școală?”
Comunicați cu el mult, petreceți timp cât vă permiteți și lăsați-l pe el să facă alegeri și să ia decizii în favoarea lui.

DG: Cum sunt relațiile personale dar și sociale ale adulților care au suferit traume din copilărie?
Valentina Ciobanu: Pot fi și dificile, pentru cei mai neîncrezuți în sine, dar pot fi și sănătoase pentru cei ce știu că pot depăși traumele. Cum am mai spus, o traumă mă poate face mai puternic
prin faptul că eu voi acționa invers decât cum am văzut în copilărie. Dar pentru a ajunge aici este nevoie de efort, echilibru, curaj și încredere. Nu uitați că trauma ne ține blocați, ea nu ne permite
să ne dezvoltăm. Dar dacă lucrez asupra ei, dacă înțeleg care este mecanismul meu de a mă proteja și a ieși din traumă, atunci voi depăși mai ușor și voi deveni o persoană cu noi abilități și capacități de dezvoltare. Nu există revenire, există devenire! Eu nu voi mai reveni la cine a fost odată, ci voi deveni o versiune mai bună a mea!

DG: Cum afectează starea de sănătate la copii dar și adulți traumele din copilărie?
Valentina Ciobanu: Traumele dau incertitudine cu privire la viitor, ceea ce poate stimula anxietate continuă. Anxietatea poate duce la depresie, dacă nu este depistată și tratată la
timp. Depresia are diferite etape, iar cea mai gravă poate duce și la suicid. Pe lângă acestea, traumele netratate duc și la vicii, cum ar fi consumul de alcool, consumul de droguri. Traumele
dau senzația de stres permanent, ceea ce poate duce la dezvoltarea diabetului și a bolilor respiratorii. Trauma nu este altceva decât un răspuns psihologic, emoțional, dar și fizic la o
experiență negativă. De aceea, nu lăsați ca acea experiență negativă să vă țină captivi în sentimentele și emoțiile distructive. Apelați la ajutor!

DG: Ce efecte pot avea traumele din copilărie asupra creierului?

Valentina Ciobanu: Experiențele la vârstele timpurii sculptează creierul, deoarece acesta este un organ dependent de utilizare. Dacă vorbim de o persoană care trăiește în liniște și siguranță,
creierul ei va fi liniștit și sigur. Dacă o persoană trăiește în stres, creierul va deveni stresat și va dezvolta stres continuu. Dacă trăim în traume, creierul va deveni traumat. Există diferite tipuri de
traumă: trauma complexă, tulburare de stres post traumatic, tulburare de traumă de dezvoltare. Sunt și traume care pot duce la afecțiuni psihice, iar acestea pot fi diferite, în dependență de
factorul ereditar și biochimia creierului fiecărei persoane.

Distribuie articolul:
Cuvinte cheie: