Pericolul ca planeta să se încălzească în unele perioade cu mai mult de 1,5 grade Celsius în următorii cinci ani a crescut la 50%, se arată într-un nou buletin asupra climei, publicat marţi de Organizaţia Meteorologică Mondială (OMM). O astfel de creștere ar fi temporară, dar cercetătorii sunt îngrijorați de tendințele privind încălzirea globală.

Este aproape sigur că între 2022-2026, un an va depăși recordul pentru cel mai cald an, spune specialiștii meteo.

O depăşire temporară a acestui prag pe parcursul unui an nu este, însă, sinonimă cu o depăşire de durată a acestui prag, în sensul Acordului de la Paris în domeniul schimbărilor climatice. Acest acord vizează limitarea creşterii temperaturii medii globale cu mult sub 2 grade Celsius peste nivelurile preindustriale şi, dacă este posibil, la 1,5 grade.

Potrivit buletinului publicat de OMM, probabilitatea unei depăşiri temporare a pragului de 1,5 grade Celsius a crescut constant din 2015, anul în care acest risc a fost aproape zero.

Pentru anii din perioada 2017-2021, probabilitatea de depăşire a fost de 10%. Acesta a crescut “la aproape 50% pentru perioada 2022-2026”, a indicat OMM. Există, însă, doar o mică probabilitate (10%) ca media pe cinci ani să depăşească pragul de +1,5 grade Celsius, potrivit digi24.ro.

“Acest studiu demonstrează, cu o mare fiabilitate ştiinţifică, faptul că ne apropiem semnificativ de momentul în care vom atinge temporar limita inferioară a Acordului de la Paris.

1,5 grade Celsius nu reprezintă o statistică aleasă aleatoriu

Ea indică punctul în care efectele climei vor fi din ce în ce mai dăunătoare pentru populaţii şi pentru întreaga planetă”, a explicat secretarul general al OMM, Petteri Taalas.

Atât timp cât vom continua să emitem gaze cu efect de seră, temperaturile vor continua să crească. În paralel, oceanele noastre vor continua să se încălzească şi să se acidifice, gheaţa de pe mare şi gheţarii vor continua să se topească, nivelul mării va continua să crească, iar condiţiile meteorologice extreme vor continua să se intensifice”, a avertizat el.

Taalas a subliniat că încălzirea Arcticii este “deosebit de pronunţată”, iar condiţiile care predomină în această regiune au repercusiuni asupra întregii planete.

Când va fi cel mai călduros an?

Este foarte probabil (93%) ca cel puţin unul dintre anii din perioada 2022-2026 să devină cel mai călduros din istoria înregistrărilor.

Acest record este deţinut în prezent de anul 2016, care a fost marcat de un puternic episod El Nino, un fenomen oceanic natural care conduce la creşterea temperaturilor. De asemenea, este probabil în proporţie de 93% ca temperatura medie pentru perioada 2022-2026 să o depăşească pe cea înregistrată în ultimii cinci ani (2017-2021).

Potrivit dr. Leon Hermanson de la Met Office, care a condus buletinul informativ, aceste prognoze arată “că această creştere a temperaturii globale va continua”.

Însă, a menţionat el, “un singur an de depăşire a pragului de 1,5 grade Celsius nu înseamnă că vom fi depăşit pragul emblematic al Acordului de la Paris; este totuşi un semn că ne apropiem de un scenariu în care pragul de 1,5 grade Celsius ar putea fi depăşit pentru o perioadă îndelungată”.

În 2021, temperatura medie a planetei va fi cu 1,11 grade Celsius mai mare decât valoarea de referinţă din perioada preindustrială, potrivit unui raport recent al OMM asupra climei la nivel mondial.

Distribuie articolul: