În perioada 14-19octombrie, Chișinăul găzduiește primul festival internațional de teatru dedicat operelor lui W. Shakespeare.

Între 14 și 19 octombrie, capitala Republicii Moldova devine centrul artei teatrale, găzduind prima ediție oficială a Festivalului Internaţional “United Shakespeare”.

Un eveniment unic, care aduce în scenă teatre și artiști de top din România, Ucraina, Marea Britanie, Spania, Italia șiRepublica Moldova, critici de teatru şi shakespearologi.

Timp de șase zile, Chișinăul se transformă într-un veritabiloraș al teatrului, unde publicul va putea interacţiona cu criticide teatru, participa la workshopuri susţinute de shakespeareologi din universităţile europene şi, desigur, săvizioneze spectacole cu interpretări regizorale inovatoare, o diversitate de limbaje scenice, toate animate de aceeașipasiune pentru opera atemporală a lui William Shakespeare.

Cele patru locații care vor găzdui evenimentul – Teatrul FărăNume, Teatrul Dramatic Rus “A.P. Cehov”, Teatrul Naţionalde Operă şi Balet “Maria Bieşu” şi Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice – devin, simbolic, părți ale unei singurescene, deschise către dialog şi schimb intercultural.

Festivalul este mai mult decât o serie de spectacole – este o sărbătoare a culturii universale și o invitație de a redescoperiactualitatea operelor lui Shakespeare. Fie că vorbim despredragoste, putere, libertate sau destin, temele shakespearienerămân vii, incitante și recognoscibile pentru spectatorul de azi, indiferent de limbă sau tradiție.

Sub motto-ul „SHAKESPEARE NOW”, festivalul propune o reflecție profundă  – teatrul lui Shakespeare continuă săvorbească la timpul prezent și să construiască punți între culturi, oameni și generații.

Programul festivalului poate fi găsit aici: https://www.tfn.md/festivalul-shakespeare

Biletele pot fi procurate la casa teatrului, str. Sfatul Ţării 18 sau pe iTicket.md

 

Distribuie articolul: