Una dintre fondatoarele primei Reviste online pentru femei din Republica Moldova – EA.md (inițial PentruEA.md), Cristina Zavatin, s-a căsătorit în această toamnă. Jurnalista și soțul ei eu optat pentru straie tradiționale la cununie, iar acestea n-au făcut decât să le înfrumusețeze și mai mult ziua specială pe care au trăit-o.

Cristina Zavatin

Totul s-a întâmplat la mijloc de septembrie, însă, modești din fire, cei doi nu s-au lăudat foarte mult prietenilor virtuali cu această ocazie. „Eugen (soțul jurnalistei) este cu 7 zile mai mare decât mine. Este medic de profesie și vine dintr-o familie unde medicina s-a transmis din generație în generație. Ne-am cunoscut la oficiul unei bănci, mai exact la un bancomat. Era o zi frumoasă de 16 Decembrie atunci când ne-am cunoscut, apropo ziua de naștere a tatălui meu, iar pe 16 Septembrie ne-am căsătorit. Nu știu dacă are vreo importanță, însă cumva se aliniază aproape perfect cifrele din viața noastră, fără să ne fi propus sau gândit la asta în mod deosebit”, ne-a povestit Cristina.

Întrebată despre viața de cuplu, decizia de a întemeia o familie și ce aduce asta după sine, Cristina ne-a spus cu mult zâmbet:  „Nu vreau să cad în siropisme. Căsnicia este o durere de cap plăcută, căreia îi simți lipsa atunci când nu este – a spus-o cineva și bine a spus. Eu cred că fundamentul unei căsnicii este respectul, dragostea și aceeași lungime de undă. Cred că noi am găsit unda, sau cel puțin ne străduim să menținem „aceeași frecvență”, vorbind acum în termeni jurnalistici”, ne-a mai declarat jurnalista.

„Ne bucurăm că i-am avut alături în calitate de nași pe verișoara mea și soțul ei (Liudmila Cazac și Dorin Guțu). Chiar dacă locuiesc departe, în Japonia. Le mulțumim că au acceptat să ne fie părinți spirituali. Ei sunt un exemplu pentru noi, pentru că au o familie frumoasă și armonioasă.”, ne-a mai precizat Cristina.

Precizăm că EA.md a fost fondată în 2010, Cristina Zavatin fiind una dintre persoanele cheie la începuturile revistei. La moment ea continuă să aibă conexiune cu media, activând în societatea civilă. Ulterior, Interact Media, a preluat revista, dezvoltând-o până la acest moment. Toate cele trrei jurnaliste care au stat la baza primei reviste online pentru femei din Moldova sunt implicate, la moment, în jurnalism, activități de media, proiecte sociale sau domenii conexe.