Sentință în Italia: un moldovean, 25 de ani, condamnat pentru jafuri prin intermediul internetului.

Infractorul a fost condamnat la 6 ani și 8 luni de închisoare pentru jaf armat, provocare de vătămări corporale și șantaj, transmite rupor.md.

Ancheta a stabilit că, în primăvara anului 2025, condamnatul cunoștea bărbați cu vârste între 50 și 60 de ani pe site-uri specializate. Ajuns la domiciliile acestora, recurgea la violență și jaf. Într-unul dintre episoade, tâlharul a legat victima și a constrâns-o să transfere bani. După jafuri, acesta îi șantaja pe păgubiți cu înregistrări video intime, amenințând că le va distribui cunoscuților și rudelor.

Complicea cetățeanului moldovean a fost concubina sa, care l-a ajutat să spele banii obținuți ilegal. Ea a primit o pedeapsă de 2 ani de închisoare cu suspendare. Pe lângă pedeapsa privativă de libertate, instanța din Bologna l-a obligat pe condamnat să achite fiecăreia dintre cele șase victime câte 5.000 de euro, cu titlu de despăgubire provizorie pentru prejudiciul material și psihologic.

Distribuie articolul: