Premieră pentru Moldova: Anna Matus și Gabriele Goffredo au devenit campioni mondiali la dans, titrează Agora.md. Anna Matus și Gabriele Goffredo, o moldoveancă și un italian au adus țării noastre titlul de campioană mondială la dans sportiv, categoria latino, în cadrul Campionatului Mondial de la Viena. Trofeul reprezintă o premieră în istoria dansului sportiv moldovenesc.

Dansatorii din Republica Moldova au reușit să devanseze cel mai puternic cuplu din Federația Rusă – Svetlana Gudîno și Armen Șaturean. Locul trei a fost ocupat de perechea din Germania – Cristina Moșesca și Marius-Andrei Balan.

Anna Matus și Gabriele Goffredo (originar din Italia) formează un cuplu pe ringul de dans din 2011.

Potrivit atrenorului Svetlana Gozun, trofeul este o premieră în istoria dansului moldovenesc. La competiția de la Viena, dansatorii moldoveni au reușit să obțină locuri de frunte și la celelalte categorii. Astfel, Nichita Nichitin și Moraru Natalia au luat primul loc în categoria Juvenali 2 standard, Untu Vlad și Olteanu Alexandrina locul I în categoria Juniori2 standard, Dragoș Cimbir și Bianca Rotaru – locul patru Juniori1 standard.

„Felicitări tuturor! Să o țineți tot așa! Imnul Republicii Moldova a răsunat deja a treia oară în Austria. Mulțumim tuturor. Ne mândrim că suntem din Moldova”, a scris Svetlana Gozun.