Victor Dănuță este un tânăr interpret de la noi care nu-și vede viața fără muzica populară și cea folclorică. Recent acesta ne-a bucurat cu lansarea unui colaj muzical care conține câteva dintre cele mai îndrăgite melodii folclorice, pe care ți-l propunem spre audiție și ție. 

Încă o perlă muzicală a fost încărcată pe Youtube la data de 11 iulie a acestui an. Victor Dănuță ne bucură de această dată cu un colaj format din piese din folclor interpretate de astfel de artiști precum Gabi Luncă, Ionel Tudorache, Irina Loghin, Romica Puceanu, Liviu Vasilica, Ion Dolanescu etc.

În colajul de mai jos ai ocazia să te detelectezi din astfel de piese precum „Anii mei și tinerețea”, „La cârciuma de la drum” și „Hai, hai cu trăsioara”.

„De mult timp îmi doream să lansez un colaj, dar nu găseam timpul potrivit pentru a merge la studio. Înainte de pandemie am început lucrul asupra acestui proiect, iar săptămâna trecută am reușit să filmăm și videoclip. Melodiile pe care le-am ales pentru acest colaj sunt foarte vechi – folclorice, cântate de mari artiști ai neamului Român, sunt melodii care le ascultam foarte des și m-am gândit să le dau o nouă viață și să le promovez, povestește interpretul.

Ție cum ți-a părut colajul? Lasă-ne să-ți știm părerea în comentarii!

Sursa video: Youtube