Un actor liber-profesionist a fost reținut pe 1 februarie, fiind acuzat de viol şi tentativă de viol, în urma agresării sexuale a mai multor femei din București sub amenințarea cuțitului. 

Este vorba despre Alexander Zudor, în vârstă de 46 de ani, care în ultimii ani a jucat în mai multe reclame, fiind un obișnuit protagonist al clipurilor publicitare ale marilor companii, care ar fi apărut și într-un clip electoral. transmite Agerpres.

Poliţiştii de la Secţia 18 București au fost sesizaţi prin 112 de către un bărbat care a transmis că în timp ce prietena sa se deplasa către casă, în dreptul unui imobil din sectorul 5, a fost abordată de către un bărbat necunoscut, care, sub amenințarea unui cuțit, a împins-o între autoturismele parcate şi, prin violenţă, a agresat-o sexual.

Ulterior, la aceeaşi subunitate de poliție, s-a prezentat o femeie care reclama faptul că, în data de 05 decembrie, în jurul orei 21.30, în timp ce se deplasa pe o stradă din sectorul 5, a fost agresată fizic de către o persoană necunoscută, care, sub amenințarea unui cuțit, a încercat să o împingă spre un teren viran.

La jumătatea lunii decembrie 2020, la o altă subunitate de poliție, o femeie reclama că în ziua de 15 decembrie 2020, în jurul orei 21.00, în timp ce se afla în scara unui bloc din sectorul 4, un bărbat necunoscut a intrat cu ea în lift, apoi a amenințat-o cu un cuțit, în încercarea de a întreține raporturi sexuale.

Ulterior bărbatul a fost depistat și condus la audieri, iar la adresa unde locuia a fost pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară, fiind identificate și ridicate mai multe probe și mijloace de probă. Alexander Zudor a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

La audieri, Alexander Zudor nu a dat nicio declarație, însă, potrivit apărătorului său, respinge categoric acuzațiile şi crede că cele trei victime l-au confundat. Acesta riscă 10 ani de închisoare.

Foto: Alexander Zudor / Facebook

Distribuie articolul: