Pentru tinerii antreprenori acum există oportunitatea că să dezvolte produse și servicii pentru o nouă lume, pentru noi obiceiuri și pentru alt tip de gândire. Produse cu impact regional și chiar global. Dreamups a creat Upcelerator ca să poți să înveți și să te conectezi cu cei mai buni mentori și experți în regim virtual, de la distanță aflându-te oriunde în lume.

„În aceste momente de incertitudine, la Dreamups am descoperit că oamenii au devenit mult mai generoși, inclusiv mentorii și experții din comunitatea tehnologică din care facem parte care deși sunt mai preocupați acum de ce se întâmplă iau conștient decizia ca să contribuie și să ajute mai mult fondatorii care vor să dezvolte o afacere cu impact și cu sens”, spun organizatorii.

„Upcelerator este un accelerator online din Moldova care îți oferă suport să-ți dezvolți ideea de afacere, să faci promovare online a afacerii și să o scalezi la nivel global, iar pentru asta ai nevoie doar de un calculator și conexiune la internet. În accelerator vei primi suportul din partea a 30 de mentori internaționali și locali, peste 500 de ore de mentorat, 200 de sarcini de realizat, dar și posibilitate de a primi o rundă de investiții în valoare de 10 mii de dolari la finele programului.

Pentru cine este acest program?

  • Ai o idee de afacere, dar încă nu ai implementat-o;
  • Nu ai o idee de afacere dar ai dori să dezvolți una;
  • Ai încercat să-ți lansezi propriul startup dar nu ți-a reușit;
  • Ți-ai lansat propriul start-up dar nu știi cum să-l dezvolți mai departe.

Cum funcționează programul?

  1. Studiază resursele programului de accelerare și completează sarcinile propuse online;
  2. Plasează-le pe platformă și primește feedback de la experți în diverse domenii;
  3. Participă la sesiuni live și de pitching cu mentorii;
  4. Participă la sesiuni individuale de mentorat cu experți internaționali.

Ce vei obține dacă te înscrii?

  1. Programul este structurat în 16 module esențiale pentru a dezvolta un startup scalabil de succes: vei învață totul despre startup-uri scalabile, de la cum să găsești o idee potrivită, un model de business viabil până la cum să faci marketing și vânzări pentru un public internațional;
  2. Vei interacționa cu mentori, experți internaționali, dar și alți membri ai comunității, fiind parte a unei rețele antreprenoriale globale;
  3. Vei avea acces la sute de resurse și materiale educaționale relevante;
  4. Vei avea posibilitatea să lucrezi în grup cu alți participanți fondatori.

Cine sunt mentorii Upcelerator?

Mentorii programului Upcelerator sunt fondatori sau co-fondatori de companii, lucrează la companii de top din lume, cu o experiență vastă în domeniul antreprenoriatului tehnologic sau într-un anumit domeniu de expertiză, precum marketing, finanțe, IT. business etc. Câțiva din mentorii Upcelerator sunt: John Stamler, a lucrat în companii precum Citi și BlackRock. Aryk Grosz, co-fondator Mixbook, Vitalie Eșanu co-fondator privesc.eu. Zach Coelius, fondator a 4 companii”, menționează echipa Dreamups.

Programul durează patru luni și are o taxă de înscriere de doar 199$. Perioada programului este 1 iunie – 30 Septembrie. În program vor fi selectate 30 startup-uri.

Aplicările sunt deschise până pe 20 mai.

Upcelerator este organizat de acceleratorul de inovație și antreprenoriat Dreamups, partener general Orange, cu suportul EFSE Entrepreneurship Academy și realizat cu sprijinul Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) și Suediei în cadrul Proiectului ”Tekwill”.

Distribuie articolul: