Contractul cu Centrala de la Cuciurgan privind achiziția energiei electrice va fi renegociat. O spune ministrul Energiei, Victor Parlicov. Potrivit oficialului, Chișinăul va încerca să obțină un preț mai mic de achiziție decât 73 de dolari pentru un MW cât este în prezent. În același timp, ministrul spune că autoritățile constituționale nu-și fac iluzii în privința unui preț foarte mic, întrucât regiunea transnistreană își asigură existența din electricitatea vândută malului drept și din activitatea Uzinei Metalurgice de la Rîbnița, notează ipn.md.

Ministrul Energiei spune că membrii delegației Chișinăului vor încerca să negocieze cu Tiraspolul un preț mai bun de achiziție a energiei electrice, care ulterior se va reflecta în tarife mai mici pentru cetățeni. Victor Parlicov spune că prioritatea ministerului este și obținerea unui contract pe termen lung.

„Ne propunem să renegociem contractul cu Centrala de la Cuciurgan, ca să avem un preț mai bun și o perioadă mai lungă a contractului ca să avem previzibilitate, ca să creăm premise pentru reducerea tarifelor, dar de tarife se ocupă ANRE. În negocierile cu Tiraspolul vom încerca să obținem cel mai bun preț. Trebuie să înțelegem că, inclusiv, capacitatea regiunii de rezistență depinde de acest preț. Dacă noi propunem un preț care pe ei nu-i salvează, care nu le dă suficienți bani la buget, nu vor accepta. Inclusiv autorizația de mediu pentru Uzina de la Rîbnița este o condiționalitate impusă de partea transnistreană pentru dialog”, a spus Victor Parlicov în cadrul emisiunii „Vocea Basarabiei” de la Vocea Basarabiei.

La moment, conform  înțelegerilor cu partea transnistreană, Chișinăul cedează malului stâng tot volumul de gaz oferit de Gazprom în schimbul unui preț preferențial la energia electrică procurată de la Centrala de la Cuciurgan. Victor Parlicov spune că Guvernul ia în considerare o sistare completă a gazului venit din Rusia, iar un astfel de scenariu ar obliga Chișinăul să gestioneze criza energetică din regiunea transnistreană.

Lucrurile depind de volumele care vor mai fi livrate din partea Gazprom. Nu excludem scenariul că la o anumită etapă livrările de gaz din partea Gazprom se vor sista. Acum tot gazul care ajunge în stânga Nistrului, de facto, este gratuit. Din toată această situație, beneficiul este că avem energie electrică la un preț mai bun decât cel de alternativă. Trebuie să luăm în calcul consecințele rezilierii contractului cu Gazprom. Vor fi consecințe pe care va trebui să le absorbim tot pe malul drept. În stânga Nistrului sunt 250 de mii de oameni, majoritatea sunt cetățenii Republicii Moldova, ei nu vor pleca la Moscova sau Ucraina, tot noi va trebui să avem grijă de ei”, a spus ministrul Energiei.

Contractul de achiziție a energiei electrice cu Centrala de la Cuciurgan a fost semnat la 3 decembrie 2022.

Distribuie articolul: